O familie din Valea Uzei, desemnată familia numeroasă a anului în Europa[2025-03-04]de Andrei UrsuleanFamilia Mimler din Valea Uzei, judeţul Alba, a fost desemnată recent „Familia Numeroasă a Anului 2024” de către Confederaţia Europeană a Familiilor Numeroase. După peste două decenii petrecute în Austria, în 2021, soţii Mimler au ales să se stabilească în România alături de cei şapte copii ai lor. De atunci, familia s-a extins, ajungând la nouă copii. Cei nouă copii sunt crescuţi în lumina valorilor creştine, aproape de Biserică. Pe lângă educaţia şcolară, aceştia participă la slujbe şi se roagă împreună. Într-un interviu acordat pentru Trinitas TV în 2024, tatăl, Gabriel, vorbeşte despre modul de viaţă al familiei: „La noi tot timpul a fost familia pe primul loc şi cum o percepem: este crucea asta frumoasă, nu crucea în sens tragic, ci crucea Învierii pe care o purtăm, să ne slujim unii pe alţii, cum a zis şi Hristos, suntem Biserica mică şi să reflectăm lucrul ăsta în viaţa de familie”. Viaţa în comunitatea din Valea Uzei „Asta am găsit, nişte oameni generoşi, nişte locuri mirifice care, nu ştiu dacă au pereche, şi trăirea ortodoxă care presupune suflet viu”. De asemenea, acesta a mai vorbit despre întoarcerea în România şi despre cum s-au adaptat copiii la comunitate. Binele în slujba comunităţii Visul celor doi părinţi este acela de a crea un spaţiu viu unde să se cultive spiritul comunitar şi să se ofere sprijin în educaţia copiilor. Pentru a pune în practică această viziune, familia Mimler a înfiinţat o organizaţie non-guvernamentală, menită să amenajeze un parc natural şi un spaţiu destinat taberelor pentru tineri. Prima etapă a proiectului a fost inaugurată în septembrie 2024, eveniment la care au participat peste trei sute de persoane. Prin acest demers, dar şi prin exemplul personal, familia Mimler îşi doreşte să inspire tinerii să construiască familii frumoase, să fie modele demne de urmat în societate. Biserica Ortodoxă Română susţine familiile numeroase prin diverse programe şi proiecte cu caracter social, precum Programul de solidaritate „Sfântul Stelian” al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin intermediul căruia, familiile cu mulţi copii primesc periodic ajutoare din partea eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 199, Ultimul acces: 2026-09-25 11:33:02
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1