Meşteşugul Olăritului din Schitu Stavnic, Iaşi, este recunoscut în Patrimoniul Cultural Imaterial[2025-02-17]de Diandra DavidCeramica de Schitu Stavnic, un sat din comuna Voineşti, judeţul Iaşi, este inclusă în Registrul Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial al României. Documentarea procesului de înscriere a fost susţinută de mai multe instituţii, inclusiv Primăria Voineşti şi Academia Română, iar meşteşugul a fost promovat de meşterul Daniel Ifrim, care a învăţat olăritul de la tatăl său, după cum informează Radio Iaşi. Continuitatea tradiţiei Această tradiţie meşteşugărească are rădăcini în secolul al XIX-lea şi a cunoscut o dezvoltare semnificativă în secolul al XX-lea. Meşteşugul a fost practicat pe scară largă, ajungând să fie o ocupaţie principală pentru aproape 50% din gospodării în anii 1970. Olăritul era cunoscut şi în satele învecinate, Lungani şi Voineşti, încă din secolul al XIX-lea. Situat într-o regiune mai puţin favorabilă agriculturii, Schitu Stavnic beneficiază totuşi de o materie primă de calitate pentru olărit: lutul, adus din apropierea localităţii, care este prelucrat prin metode tradiţionale, incluzând bătutul cu maiul, „strujirea”, călcarea cu picioarele şi frământatul manual. Modelarea se face la roata de picior, iar finisarea cu ajutorul unui instrument specific, „fichieşul”. Arderea ceramicii se face într-un cuptor special construit în grădini sau curţi, denumit „bortă”. Ceramica produsă este utilitară, incluzând vase mari (chiupuri, borcane), lăptare, cănile, ulcioarele şi oalele pentru sarmale, toate având un caracter funcţional, fără trăsături artistice remarcabile. Se mai fabrică ghivece şi „olăreţe”, iar în trecut, vasele erau întărite prin tehnica ţesutului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 210, Ultimul acces: 2026-09-24 15:31:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1