Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au sprijinit mai multe familii din Lacul Turcului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au sprijinit mai multe familii din Lacul Turcului

[2025-02-17]
de Diandra David

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au continuat campania umanitară „Implică-te! Împreună reuşim mai mult!” prin sprijinirea a trei familii din Lacul Turcului, inclusiv a patru copii.
Aceste familii, care trăiau fără apă curentă, au fost racordate la reţeaua de apă şi au primit o maşină de spălat, fiindu-le îmbunătăţite condiţiile de trai.
De asemenea, un bătrân singur care locuia într-un vagon a primit lemne de foc pentru a face faţă perioadei reci.
Voluntarii au subliniat angajamentul lor pe termen lung pentru a sprijini educaţia copiilor şi de a le asigura un trai decent.
„Vom continua să fim alături de cei aflaţi în nevoie, oferindu-le ajutor concret şi constant, acolo unde este cel mai necesar. În comunităţile vizitate până în prezent, am constatat că, în fiecare dintre ele, aproximativ 10 familii au nevoie de sprijin”, a declarat Dănuţ Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naţionale.
„Prin solidaritate, implicarea autorităţilor locale şi sprijinul preotului din comunitate, putem contribui la rezolvarea acestor situaţii şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale celor aflaţi în nevoie”.
Campania se desfăşoară în toată ţara şi a avut un impact semnificativ în 22 de judeţe, prin peste 550 de acţiuni umanitare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 257, Ultimul acces: 2026-11-06 03:58:51