Au început înscrierile la Crosul pentru viaţă: Program[2025-02-14]de Andrei UrsuleanAu început înscrierile la ediţia de anul acesta a Crosului pentru viaţă. Organizată de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă împreună cu Pegas Triatlon Club, competiţia are ca scop sprijinirea femeilor în criză de sarcină şi a mamelor singure asistate de Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 martie, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din Capitală. Înscrierile se realizează prin completarea unui formular online, disponibil până în ziua dinaintea crosului. Competiţia oferă trasee destinate atât celor pasionaţi, cât şi părinţilor care doresc să alerge alături de copii. Participanţii la Crosul de 11 km şi la Crosul Familiei de 3 km vor lua startul la ora 9:30. Începând cu ora 11:30, copiii cu vârste între 3 şi 14 ani vor participa la Crosul Copiilor, alergând pe distanţe cuprinse între 200 m şi 800 m. Taxa de participare va acoperi numărul de concurs, punctele de hidratare amplasate pe traseu şi la sosire, medalia de participare confecţionată din ceramică de Horezu, asistenţa medicală şi premiile oferite câştigătorilor. Fondurile rămase vor fi direcţionate pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină şi a mamelor singure asistate de Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 227, Ultimul acces: 2026-11-08 18:40:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1