Tinerii din Chişinău au participat la un maraton literar dedicat lui Mihai Eminescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Tinerii din Chişinău au participat la un maraton literar dedicat lui Mihai Eminescu

[2025-02-14]
de Diandra David

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău a organizat joi maratonul literar „Eminescu: Eternul Luceafăr”, la care au participat studenţii anului I de la Facultatea de Filologie şi Istorie şi elevii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău.
Evenimentul a fost organizat sub egida Bibliotecii Ştiinţifice a universităţii şi a Catedrei de limbă şi literatură română.
Elevii au recitat poezii de Mihai Eminescu şi au pus în valoare opera şi poezia „omului deplin al culturii române”, aşa cum îi plăcea filosofului Constantin Noica să-l numească.
Programul a început cu o prezentare despre Mihai Eminescu, urmată de o serie de poezii recitate de participanţi.
Printre lucrările alese s-au numărat „Glossa” şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
La final, toţi cei prezenţi au interpretat „Pe lângă plopii fără soţ”.
Prin intermediul acestui eveniment a fost valorificat interesul tinerilor pentru opera eminesciană şi a fost promovată colaborarea interinstituţională.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 226, Ultimul acces: 2026-11-10 04:34:32