PS Virgil a participat la Jubileul Episcopului Szilárd Keresztes la Nyíregyháza[2025-02-11]foto: EGCO.ro / Eugen Ivuţ„Mulţumesc lui Dumnezeu dacă, uneori, am reuşit să îl port în braţe, cu inimă adevărată, pe Isus, Biserica mea, pe fraţii şi surorile mele, destinul întregului popor al lui Dumnezeu” (PS Szilárd Keresztes). Preasfinţia Sa Virgil Bercea a participat sâmbătă, 8 februarie a.c., la a 50-a aniversare de la consacrarea PS Szilárd Keresztes ca Episcop şi la cea de-a 70-a aniversare a hirotonirii sale ca preot. Evenimentul a avut loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Nyíregyháza şi a reunit un număr mare de episcopi de rit bizantin şi rit latin, peste 100 de preoţi, seminarişti şi credincioşi. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Episcopul Szilárd Keresztes, iar răspunsurile au fost date de corul Seminarului Greco-Catolic din Nyíregyháza. În cadrul Sfintei Liturghii a luat cuvântul Nunţiul Apostolic în Ungaria, Excelenţa Sa Michael W. Banach care a transmis salutul şi binecuvântarea Papei Francisc: „Venerabilului meu frate, Episcopul emerit Szilárd Keresztes de Hajdúdorog! Cu ocazia celebrării jubileului de aur al consacrării tale ca Episcop, îţi transmitem felicitările noastre pentru îndelungata ta activitate pastorală, desfăşurată cu inimă grijulie şi entuziasm, şi pentru munca ta generoasă pentru mântuirea sufletelor, caracterizată prin grija ta pentru preoţie şi poporul lui Dumnezeu şi pentru creşterea Bisericii Catolice, pentru care ai fost un exemplu de bun păstor. Urându-vă toate cele bune, vă oferim cordial, dumneavoastră şi membrilor familiei dumneavoastră, binecuvântarea pe care o dorim, cerându-vă rugăciunile pentru ministerul nostru petrin. Încheiat la Lateran în Roma, în această a treia zi a lunii februarie 2025. Francisc.” De asemenea a transmis următoarele din partea Cardinalului Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale: „Activităţile preoţiei au loc pe pământ, dar ele aparţin ordinii cereşti, pe bună dreptate. Căci această slujbă nu este rânduită de om, înger, arhanghel sau altă putere creată, ci de însuşi Mângâietorul. El a fost cel care i-a inspirat pe aceşti oameni să îşi îndrepte gândurile spre slujirea îngerilor, în timp ce ei rămâneau oameni. Căci atunci când îl vezi pe Domnul sacrificat şi aşezat pe altar, iar pe preot stând deasupra jertfei şi pe toţi închinătorii făcuţi purpurii de acest sânge preţios, te gândeşti că eşti încă printre oameni şi că eşti pe pământ. O, cât de minunată este dragostea lui Dumnezeu pentru om, care şade sus cu Tatăl, în acel ceas este în mâinile tuturor şi Se dăruieşte celor care sunt dispuşi să îl îmbrăţişeze şi să îl ţină, şi face toate acestea cu ochiul credinţei.” De asemenea, a luat cuvântul ÎPS Fülöp Kocsis, Arhiepiscop şi Mitropolit de Hajdúdorog care a mulţumim PS Keresztes pentru întreaga viaţă care a dedicat-o Bisericii lui Cristos. La finalul Sfintei Liturghii, la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Atanasie”, a avut loc un moment de comuniune şi de împărtăşire frăţească în cinstea Preasfinţiei Sale Szilárd Keresztes. (Cristian Ciulea, Biroul de presă EGCO) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 293, Ultimul acces: 2026-11-10 14:05:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1