Ambasadorul Greciei în România s-a întâlnit la Tulcea cu Episcopul Visarion[2025-02-10]de Andrei UrsuleanExcelenţa Sa Lili-Evangelia Grammatika, însoţită de consulul Efthymios Fokas şi consulul onorific al Greciei la Constanţa, Theodoros Skandalidis, a vizitat vineri judeţul Tulcea. Cu această ocazie, Ambasadorul Greciei în România s-a întâlnit cu Preasfinţitul Părinte Visarion, care i-a dăruit Excelenţei Sale o icoană cu reprezentarea Maicii Domnului. De asemenea, Ambasadorul Greciei în România a avut o întrevedere şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, printre care: vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, Lavinia Vizauer şi Iancu Naciadis, administratorul public al judeţului, Dumitru Mergeani, prefectul Alexandru Dan Munteanu, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, şi deputatul Mirela Furtună, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României. Discuţiile s-au concentrat pe importanţa dezvoltării cooperării bilaterale în domeniile turismului, culturii şi educaţiei, precum şi pe implementarea coridorului vertical de transport între Grecia, România şi Bulgaria. Vizita s-a încheiat cu o întâlnire cu membrii comunităţii elene din Tulcea şi profesorii greci care predau în judeţ. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 262, Ultimul acces: 2026-11-10 14:04:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1