Militarii şi poliţiştii alături de Papa Francisc pentru jubileul Forţelor Armate[2025-02-09]foto: Vatican MediaPapa Francisc a prezidat duminică Sfânta Liturghie jubiliară pentru forţele armate, poliţie şi personalul de securitate, Arhiepiscopul Diego Ravelli citind omilia pregătită de Suveranul Pontif, în contextul în care acesta se recuperează după bronşită. În 8-9 februarie, aproximativ 30.000 de bărbaţi şi femei din peste 100 de ţări au participat la diverse festivităţi jubiliare la Roma, inclusiv la un pelerinaj la Poarta Sfântă din Bazilica San Pietro. În timpul Sfintei Liturghii în aer liber din Piaţa San Pietro, Arhiepiscopul Ravelli, citind omilia pregătită de Papă, le-a mulţumit celor care şi-au dedicat viaţa unei „misiuni nobile care cuprinde numeroase aspecte ale vieţii sociale şi politice”. „Sunteţi prezenţi în penitenciare şi în prima linie a luptei împotriva criminalităţii şi a diferitelor forme de violenţă care ameninţă să perturbe viaţa societăţii”, a citit Mons. Ravelli din textul papal. Omilia pregătită a continuat: „Mă gândesc, de asemenea, la toţi cei implicaţi în acţiunile de ajutorare în urma dezastrelor naturale, la protejarea mediului, la eforturile de salvare pe mare, la protecţia celor vulnerabili şi la promovarea păcii”. Lăudând vigilenţa lor în mijlocul „forţelor răului care se opun”, omilia a remarcat că personalul de securitate care îi protejează pe cei lipsiţi de apărare şi care menţin legea şi ordinea în oraşe şi cartiere ne poate „învăţa că binele poate prevala asupra tuturor lucrurilor”. Textul papal a recunoscut, de asemenea, contribuţia capelanilor, care oferă sprijin moral şi spiritual personalului militar şi de securitate, descriindu-i drept „prezenţa lui Cristos, care doreşte să meargă alături de voi, să vă ofere o ureche atentă şi înţelegătoare, să vă încurajeze să porniţi mereu din nou la drum şi să vă sprijine în slujirea voastră zilnică”. Omilia s-a încheiat cu un apel adresat celor adunaţi să aibă curajul de a fi făuritori de pace care nu pierd niciodată din vedere scopul lor de a salva şi proteja vieţi, avertizând: „Fiţi vigilenţi să nu vă lăsaţi amăgiţi de iluzia puterii şi de vuietul armelor… Fiţi vigilenţi pentru a nu fi otrăviţi de propaganda care instigă la ură, împarte lumea în prieteni care trebuie apăraţi şi duşmani care trebuie combătuţi”. Vorbind el însuşi în timpul rugăciunii Angelus care a urmat Liturghiei, Papa Francisc a invocat mijlocirea Fecioarei Maria, Regina Păcii, pentru cei care sunt „slujitorii securităţii şi libertăţii popoarelor lor”. „Această slujire armată trebuie să fie exercitată doar în legitimă apărare, niciodată pentru a impune dominaţia asupra altor naţiuni, respectând întotdeauna convenţiile internaţionale”, a spus Sfântul Părinte, făcând referire la Gaudium et Spes. „Fraţi şi surori, să ne rugăm pentru pace în Ucraina chinuită, în Palestina, în Israel şi în tot Orientul Mijlociu, în Myanmar, în Kivu, în Sudan”, a îndemnat el. „Fie ca armele să tacă peste tot şi strigătul popoarelor, care cer pace, să fie auzit!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 281, Ultimul acces: 2026-11-10 14:04:38
|
Timp total: 0.04s...
[]:1