Pe urmele lui Miron Cristea, Primul Patriarh al României

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pe urmele lui Miron Cristea, Primul Patriarh al României

[2025-02-03]

de Diandra David

De Anul Omagial al Centenarului Patriarhiei Române, poporul român sărbătoreşte 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române ca simbol al unităţii naţionale, spirituale şi culturale. Dar cine a fost cel care a contribuit semnificativ la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie şi care au fost eforturile sale ale căror ecou răsună până astăzi?
Casa părintească
Elie Cristea s-a născut în iulie 1868 într-o familie din Topliţa, în judeţul Harghita de astăzi, parte a Imperiului Austro-Ungar de atunci. Cele mai importante momente din viaţa sa sunt pictate în scene pe pereţii trapezei Mănăstirii Topliţa, ctitorie proprie pe locul casei părinteşti.
Părinţii săi, George şi Domniţa Cristea, au fost crescători de animale, oameni harnici şi credincioşi, care astăzi îşi duc somnul de veci în incinta mănăstirii. Din istorisirile părintelui stareţ Emilian Telcean, primul patriarh al României a fost botezat de un cioban din Sibiu, care i-ar fi zis profetic:
„Ilie să fie numele tău şi să fii popă!”
Născut cu două zile înainte de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, hram al ctitoriei sale, Elie Cristea avea să lupte pentru unitatea naţională, apărând credinţa ortodoxă şi drepturile românilor din Transilvania şi Banat.
Tenacitatea sa stă mărturie până azi, întrucât Mănăstirea Topliţa este construită în amintirea a 42 de mănăstiri şi schituri distruse de pe valea Mureşului, de generalul Bukow. Cu atât mai mult, cu cât lăcaşul de cult se înscrie în tradiţia monahală de menţinere a Ortodoxiei într-o zonă în care românii nu sunt majoritari.
Sursă foto: Ştefan Cojocariu / Doxologia
Educaţia
Educaţia şi aviditatea pentru studiu s-au concretizat pentru Elie Cristea prin frecventarea unor şcoli diferite, mai ales că Transilvania se afla sub Imperiul Austro-Ungar, o perioadă efervescentă cultural şi naţional.
Ca elev la şcoala săsească din Bistriţa a primit o orientare universală prin cultura asumată mai târziu. A urmat apoi cursurile de la liceul din Năsăud, unde a fost ales preşedinte al Societăţii Culturale „Virtus Romana Rediviva” (V.R.R.), pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coşbuc. Aspiraţiile asocierii se înscriau în renaşterea vechilor virtuţi ostăşeşti, înflorirea limbii române şi unitatea naţională.
Sursă foto: observatorbn.ro
Încă din tinereţe a dat dovadă de o conştiinţă naţională de excepţie, avându-l model pe Sfântul Andrei Şaguna (1808 – 1873), reorganizator al Mitropoliei Ardealului, implicat în păstrarea identităţii etno-lingvistice şi confesionale a românilor din Transilvania.
Mitropolia din Sibiu i-a acordat lui Elie Cristea o bursă pentru a studia la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Eötvös Loránd” din Budapesta, iar în 15 mai 1895 devine doctor în filologie cu o teză intitulată „Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”, realizată la doar 6 ani de la moartea lui Eminescu. Din cuprinsul acestei lucrări a rămas în conştiinţa literară denumirea dată de primul patriarh poetului naţional, aceea de „Luceafărul poeziei româneşti”.
Foto credit: Tudor Duică
În timpul studenţiei a apărat drepturile şi libertăţile românilor prin articole scrise la diverse publicaţii: „Tribuna”, „Dreptatea”, „Gazeta Transilvaniei”, devenind ulterior redactor la Revista „Telegraful Român”. De asemenea, a preluat funcţia de secretar al Societăţii Studenţeşti „Petru Maior”. Pe parcursul desfăşurării procesului Memorandiştilor, a redactat împreună cu alţi 12 colegi un manifest prin care ţăranii ardeleni erau chemaţi să se alăture protestului.
Calea monahismului
După moartea Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, ierarhia şi poporul s-au confruntat cu imposibilităţi materiale şi acţiuni de maghiarizare forţate ale Imperiului Austro-Ungar. La răscruce de vremuri tulburi, Miron Romanul avea să păstorească atent Mitropolia Transilvaniei, răsplătindu-i pe toţi cei care depuneau eforturi în lupta pentru unitate. Elie Cristea avea să fie unul dintre aceştia.
După terminarea studiilor, Elie Cristea devine în anul 1900 secretar asesorial al Mitropoliei din Sibiu şi doi ani mai târziu asesor consistorial. În această calitate avea grijă de învăţământul confesional înfiinţat de Sfântul Andrei Şaguna. Rămân memorabile şedinţele în care îndemna profesorii de limbă română să lupte pentru unitatea naţională.
Lupta sa împotriva subjugării poporului român a continuat prin diferite activităţi. A militat asiduu pentru emanciparea românilor din Transilvania. A promovat înfiinţarea Băncii Culturale „Lumina”, care-şi propunea să acorde burse elevilor şi studenţilor români, dar şi familiilor care voiau să înveţe o meserie.
În 1905 devine Preşedinte al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), a despărţământului Sibiu. A susţinut înfiinţarea muzeului etnografic şi de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociaţiei. De asemenea, a înfiinţat asociaţii pentru: crearea unui fond de teatru român, a reuniunii române de muzică. A publicat colecţii de proverbe româneşti.
În data de 23 iunie 1902 este tuns în monahism de stareţul Augustin Hamsa la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din judeţul Arad, aşezământ cu o puternică încărcătură istorică, edificat în 1177. Ia numele de Miron ca dovadă de respect şi devotament faţă de Mitropolitul Miron Romanul. În 1903 devine ieromonah şi în 1908 protosinghel. În 1909, după o bogată activitate în cadrul Mitropoliei Sibiului, Miron Cristea este ales Episcop al Caransebeşului.
Episcop al Caransebeşului
Din anul 1909, în calitate de Episcop al Caransebeşului, Miron Cristea se confruntă cu numeroase conflicte şi provocări. Despărţirea de Biserica din Banatul Sârbesc, formată din români şi sârbi, nu a fost deloc uşoară. El va desăvârşi organizarea parohiilor româneşti din Banat.
Colecţia muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” funcţionează din 2019 în cadrul Episcopiei Caransebeşului. Bogata activitate culturală a Episcopului Miron Cristea este continuată azi cu acelaşi devotament de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcop al Caransebeşului. În contextul Anului Centenar al Patriarhiei Române, muzeograful Claudiu Vînătu a împărtăşit mai multe detalii despre obiectele care i-au aparţinut primului patriarh.
„Colecţia muzeală vă invită să descoperiţi istoria, arta şi obiectele liturgice ce sunt prezentate în două expoziţii, una permanentă şi una temporară. În expoziţia permanentă, printre obiectele ce fac referire la Patriarhul Miron Cristea se regăsesc două portrete, o medalie aniversară şi documente administrative”, a declarat Claudiu Vînătu pentru Basilica.ro.
„Tot aici este expusă şi o vedere cu Primăria Caransebeşului semnată de către Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Mircea Rădulescu şi Al. Cazaban şi trimisă I.P.S.S. Dr. Miron Cristea – Mitropolitul Primat, în data de 14 mai a anului 1923. Tot în Caransebeş, în faţa catedralei se află amplasată statuia Patriarhului Miron Cristea”.
Un portret inedit al Patriarhului Miron Cristea se află la Caransebeş, măsurând înălţimea statuară a acestuia. Numele autorului este necunoscut, iar data nu se cunoaşte cu certitudine, însă se spune că ar fi fost realizat în timpul vieţii lui Miron Cristea.
Foto credit: Colecţia muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”,
Foto credit: Colecţia muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”
Marea Unire
Visul României Mari a însemnat pentru cei mai mulţi atingerea unui ideal greu de înfăptuit. Miron Cristea a jucat un rol esenţial în împlinirea acestui deziderat.
Încă Episcop al Caransebeşului a hotărât să nu mai fie pomenit în biserici numele împăratului Frantz Joseph. A intuit că prin şcolile confesionale va putea fi susţinută conştiinţa naţională şi a militat pentru această cauză. În acele vremuri tulburi, chiar şi Biserica Greco-Catolică şi-a dat seama că învăţământul de stat reprezenta un pericol pentru copiii români lipsiţi de drepturi.
Miron Cristea a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, aflându-se în fruntea delegaţiei românilor bănăţeni. Rămân în istorie cuvintele pe care le-a rostit la Adunarea de la Alba Iulia:
„Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem şi noi n-avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână în viitor inima românismului. Dar simţesc că astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide iar şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească şi ca prin aceasta să ni se înfăptuiască acel vis neîmplinit: copil al suferinţei, de dorul cui ne-au răposat şi moşii şi părinţii”.
În ziua de 31 decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral al României Mari a votat în unanimitate alegerea ierarhului de la Caransebeş ca mitropolit al Ungro-Vlahiei şi primat al României. Întronizarea sa a reprezentat pentru mulţime un simbol al unirii tuturor românilor şi consfinţirea unirii politice a Transilvaniei cu România.
Foto credit: Colecţia muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”
Înfiinţarea Patriarhiei Române
Începând cu anul 1924, mai multe personalităţi din societatea românească, printre care Nicolae Iorga şi ministrul cultelor Alexandru Lapedatu, au susţinut înfiinţarea Patriarhiei Române.
Iorga argumenta că România era singurul popor ortodox fără un Patriarhat, în condiţiile în care vecinii, sârbii, ruşii, aveau deja astfel de instituţii. El sublinia că istoria Ortodoxiei româneşti includea semne de demnitate patriarhală, iar România a avut un rol important în apărarea şi protejarea creştinilor ortodocşi din Orient.
Pe de altă parte, Lapedatu considera că înfiinţarea Patriarhiei era necesară datorită superiorităţii Bisericii Ortodoxe Române, atât din punct de vedere numeric şi moral, cât şi a prestigiului politic al Statului român. El sublinia importanţa istorică şi rolul Bisericii Ortodoxe Române în cadrul ortodoxiei răsăritene.
La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei a propus ridicarea Mitropoliei Ungrovlahiei (cu scaunul la Bucureşti) la rangul de Patriarhie, iar Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române.
Propunerea a fost susţinută de ierarhi importanţi şi inclusă pe ordinea de zi a Sfântului Sinod din 4 februarie 1925. În cadrul acestei şedinţe, Episcopul Vartolomeu Stănescu a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc”, subliniind rolul istoric al Ortodoxiei româneşti.
Mitropolitul primat Miron Cristea a mulţumit celor care au contribuit la înfiinţarea Patriarhiei şi a vorbit despre proiecte viitoare, inclusiv construirea unei catedrale care să simbolizeze rangul de Patriarhie.
Foto credit: Colecţia muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”
Legea de înfiinţare a Patriarhiei a fost adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor şi promulgată de Regele Ferdinand pe 23 februarie 1925. Colaborarea strânsă între Biserică şi Stat a fost esenţială în acest proces. Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate oficial despre acest eveniment pe 12 martie 1925. În final, Mitropolitul Miron Cristea a fost înscăunat ca prim Patriarh al României pe 1 noiembrie 1925.
Primul Patriarh al României
În perioada în care a fost Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Miron Cristea a realizat numeroase activităţi. A contribuit, după numeroase conferinţe şi dialoguri, la introducerea principiilor şaguniene în Statutul Bisericii, adoptat în 1925.
Prin acest statut se conferă laicilor un rol activ în administrarea treburilor bisericeşti, rol care se păstrează până astăzi, Adunarea Bisericească fiind formată şi în prezent din: o treime clerici şi 2 treimi laici.
De asemenea, a înfiinţat Institutul Biblic şi de Misiune, a creat eparhii noi şi a contribuit la revitalizarea unor centre episcopale istorice, precum Tomis, Oradea şi Cluj. A fost de asemenea implicat în reorganizarea revistei „Biserica Ortodoxă Română” şi în pregătirea teologică a clericilor, reînfiinţând seminarii şi susţinând învăţământul religios în şcolile secundare.
A încurajat şi publicat texte explicative din Sfânta Scriptură şi broşuri educaţionale. A administrat cu înţelepciune averile mănăstireşti, prin ajutorarea tinerelor talente teologice cu burse pentru studii în străinătate. În planul relaţiilor interbisericeşti, a fost activ în intensificarea legăturilor cu alte Biserici Ortodoxe, participând la conferinţe internaţionale importante.
Miron Cristea a avut şi o carieră politică remarcabilă, fiind numit senator, regent al României (1927-1930), şi prim-ministru între 1938-1939. A decedat la Cannes, Franţa, în 1939, şi a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Catedrala Mântuirii Neamului
Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a început imediat după Războiul de Independenţă, când Regele Carol a înaintat Camerei Legislative primul proiect de lege privind necesitatea construirii unei catedrale (Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6, 18 iunie, 1884).
După Marea Unire, Patriarhul Miron Cristea a devenit principalul susţinător al construirii Catedralei. Fiind promotor al unităţii naţionale, a iniţiat proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, iar în 1929, a condus o comisie de experţi care a analizat amplasamentele pentru noua catedrală, alegând Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului) datorită poziţiei sale înalte şi centrale.
După ce a fost întronizat în scaunul patriarhal, a obţinut aprobarea Regelui Ferdinand pentru a demara pregătirile. În 1929, Patriarhul a ales amplasamentul de la poalele Dealului Mitropoliei, care a fost sfinţit în acelaşi an, în prezenţa oficialităţilor şi a credincioşilor. Totuşi, lucrările au fost oprite din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi a regimului comunist.
După 1990, Patriarhul Teoctist a reînnoit proiectul, dar abia în 2018, Catedrala a fost sfinţită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, în contextul Centenarului Marii Uniri. Proiectul a fost continuat sub conducerea Patriarhului Daniel, fiind declarat un proiect de importanţă naţională prin legea 376/2007.
Foto credit: Basilica.ro / Iulian Dumitraşcu
Foto credit: Catedrala Naţională
În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
Catedrala Naţională va fi sfinţită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 292, Ultimul acces: 2026-11-10 14:23:45

Timp total: 0.04s...

[]:1