630 de ani de la prima atestare documentară a Cetăţii Neamţ: Apăra graniţa de vest a Ţării Moldovei[2025-02-04]de Ştefana TotorceaCetatea Neamţ a împlinit 630 ani de la prima atestare documentară. Prima menţionare a acesteia a fost făcută într-un document emis în 2 februarie 1395 de cancelaria Regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, intitulat Ante castrum Nempch („În faţa Cetăţii Neamţ”). Cronica maghiară consemna că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească de la Neamţ. Cetatea nu a putut fi cucerită, iar, în timpul retragerii, oastea maghiară a fost înfrântă de Domnitorul Ştefan I Muşat, străbunicul Sfântului Ştefan cel Mare, în bătălia de la Hindău (azi satul Ghindăoani, la circa 12 km sud de Târgu Neamţ). Cetatea Neamţ a fost construită în timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), al cărui bust se găseşte azi în incinta acesteia. Construcţia a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniţei de vest a Moldovei şi a trecătorilor Carpaţilor Orientali în faţa politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar, a explicat muzeograful Ionuţ Stigleţ, citat de Agerpres. Cetatea Neamţ se află lângă Târgu Neamţ, pe stânca Timuş de pe Culmea Pleşului (numită şi Dealul Cetăţii), la o altitudine de 480 m. Poate fi vizitată din aprilie până în septembrie în zilele de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar din octombrie până în martie este deschisă publicului de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 256, Ultimul acces: 2026-11-10 22:02:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1