PS Virgil către seminarişti: Încercaţi să deveniţi Lumină! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Virgil către seminarişti: Încercaţi să deveniţi Lumină!

[2025-02-03]
foto: EGCO.ro / Eugen Ivuţ
„Încercaţi să deveniţi Lumină! Când suntem Lumină cu adevărat strălucim – nu pentru că dorim să devenim strălucitori, ci pentru că avem ceva de oferit, cu toată modestia şi umilinţa”, a transmis Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei de Oradea, la sărbătoarea hramului Seminarului Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, pe 30 ianuarie 2025, adresându-se celor prezenţi la Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Biserica Seminarului, în mod deosebit studenţilor teologi.

Sărbătoarea hramului a început pe 29 ianuarie a.c., cu celebrarea Vecerniei Mari de părintele rector Anton Cioba împreună cu studenţii teologi, preoţi vicari, rectori şi alţi invitaţi din ţară şi străinătate. Cu acel prilej, Preasfinţia Sa Virgil a amintit de Anul Iuliu Hossu decretat prin lege şi inaugurat în aceeaşi zi printr-o Sesiune solemnă la Academia Română, dar şi deschiderea acestuia în Eparhia de Cluj-Gherla, pe 30 ianuarie a.c., în ziua în care se împlinesc 140 de ani de la naşterea Cardinalului Iuliu Hossu: „Hramul Seminarului nostru este întotdeauna prilej de bucurie, iar când această sărbătoare este binecuvântată şi de prezenţa celorlalte evenimente din cadrul Bisericii – inaugurarea Anului Iuliu Hossu, 325 de ani de la unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei, 150 de ani de la naşterea Fericitului Valeriu Traian Frenţiu şi Jubileul speranţei 2025 – cu atât mai mult are valoare.” Celebrările au fost însoţite de cântul bizantin al Corului „Schola Cantorum” al studenţilor teologi de la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, dirijat de lector univ. dr. Radu Mureşan şi transmise în direct de Radio Maria România şi Maria TV.
În cuvântul de învăţătură la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii, Episcopul greco-catolic de Oradea a vorbit despre îmbogăţirea sufletească în lumea tot mai pragmatică în care trăim, pornind de la exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, care au trecut dincolo de bunurile materiale şi au dezvoltat atitudinea administrării şi înţelegerii binelui: „Este foarte mare această chemare pentru că în sine bogăţia nu este un rău, dar este foarte important cum folosim această bogăţie? Şi aici este rolul şi rostul celor care devin Lumină: să îi ajute pe ceilalţi să înţeleagă ce, cum şi când să folosească în viaţa lor. Este foarte important să ştim să ţinem cont de onestitatea unora şi a celorlalţi – cei care sunt bogaţi şi cei care sunt săraci, cei care sunt patroni şi cei care sunt muncitori, cei care încercăm în societate sau în structurile ecleziastice să ne aducem contribuţia. Onestitatea este un mare lucru.”
În acest sens, a mai spus Ierarhul, „rolul şi rostul şcolii şi al seminarului este tocmai de a aduce Lumina în sufletele noastre”, îndemnând studenţii în timpul anilor de studiu să acumuleze suficientă înţelepciune pentru a depăşi limitele materiale impuse de societate şi să ajungă la acel bine al normalităţii şi mulţumirii personale. „În această învăţătură şi devenire a noastră să împărţim Lumină: să dăruim valori şi sens celor care probabil nu înţeleg aceste lucruri. Biserica noastră, a acordat o atenţie specială formării noilor generaţii, în mod cu totul deosebit seminariştilor. O rugăm pe Maica Sfântă să ne ajute să mergem pe urmele sfinţilor şi să devenim pe urmele lui Cristos Lumină lumii!”
Preasfinţitul Virgil a mulţumit tuturor celor prezenţi, preoţilor, formatorilor, cadrelor didactice şi auxiliare ale Seminarului şi ale Facultăţii de Teologie din Oradea, elevi şi studenţi ai Colegiului „Sfânta Familie”, invitaţi din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, din ţară şi din străinătate, printre care: pr. Andras Dobos, rector al Seminarului Greco-Catolic din Nyíregyháza (Ungaria), alături de un grup de seminarişti, pr. Andrea Turchini, rector al Seminarului Pontifical Regional Flaminio „Benedict al XV-lea” din Bologna (Italia), alături de un grup de seminarişti, pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului din Cluj-Napoca, pr. Ciprian Suciu, rectorul Seminarului din Blaj, şi unui oaspete seminarist din Belgia: „Vă mulţumesc că aţi venit să vă bucuraţi de bucuria noastră şi să ne bucurăm cu toţii împreună!”
Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment comunitar desfăşurat în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, în care cei prezenţi au luat parte la o agapă fraternă. Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! (Biroul de presă Eparhiei de Oradea, Mihaela Caba-Madarasi)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 236, Ultimul acces: 2026-11-10 17:57:00