GULAGUL STALINIST: MEDICI SI MEDICINA

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

GULAGUL STALINIST: MEDICI SI MEDICINA

[2025-02-06]

Gulagul stalinist: medicii, moartea şi viaţa

Îngrijirea medicală, sistemul de asigurări medicale, sănătatea, prevenirea bolilor şi aspectele etice ale profesiei medicale sunt subiecte de mare interes pentru noi. În fiecare ţară, cât de cât dezvoltată, aceste subiecte sunt dezbătute, legiferate, revizuite, dar sunt şi o mare provocare. Ele implică provocări valorice uriaşe, costuri pe alocuri enorme, decizii serioase şi dificile privind alocarea resurselor limitate, dar şi abordarea noii frontiere a intersecţiei eticii medicale cu tehnologia medicală.

Cum erau tratate aceste subiecte cu 100 de ani în urmă? Ori, mai ales, în sistemele politice totalitare din prima jumătate a Secolului XX, în primul rând cel Nazist şi Stalinist? Asupra acestor subiecte relevante şi fundamentale se concentrează excelenta carte, recent publicată, a lui Dan Healey, The Gulag Doctors: Life, Death, and Medicine in Stalin’s Labour Camps / Medicii din Gulag, viaţa, moartea şi medicina în lagărele de concentrare ale lui Stalin (2023).

Modul utilitar în care naziştii foloseau medicina este destul de bine cunoscut. Cărţi asupra subiectului au fost scrise cu duiumul, majoritatea dintre ele concentrându-se pe cruzimea cu care medicina era folosită pentru exterminarea unor clase sociale şi etnice indezirabile, de la evrei la persoane debile, infirme ori suferinde de boli incurabile.

Dar tocmai aici se simte importanţa şi relevanţa cărţii lui Healey: cărţi de acest gen privind sistemul de îngrijire medicală şi ideologia medicală aplicată în lagărele de concentrare ale lui Stalin sunt foarte puţine. În acest sens, Healey desţeleneşte un ogor nou, deschide un orizont de cercetare enorm de vast, care, la vremea apogeului, se extindea de la Marea Baltica şi Marea Neagră la Oceanul Îngheţat şi Oceanul Pacific.

Doar în ultimii 20-30 de ani au început să fie deschise vastele arhive sovietice cercetătorilor. Arhivele s-au dovedit a fi o mină de aur fără fund pentru cercetători, subiectele de cercetare fiind şi ele vaste, dar şi imposibil de prezentat în întregimea lor. Dar Healey face o treabă bună acoperind subiecte diverse şi regiuni geografice la fel de diverse în cele 266 de pagini de text ale cărţii.

Cartea redă şi câteva evenimente şi activităţi ale unor medici din România şi România Mare care au fost deţinuţi în lagărele lui Stalin.

Spre deosebire de Hitler, care a folosit medicina pentru a extermina grupuri indezirabile, Stalin a folosit medicina în lagărele de concentrare pentru a asigura continuitatea forţei de muncă şi terminarea la timp a proiectelor industriale şi miniere din Siberia şi alte regiuni ale Uniunii Sovietice. Simţind apropierea războiului cu Hitler, Stalin s-a pregătit din timp, eliminând inamicii politici, pe mulţi cu moartea, iar pe majoritatea dintre ei cu exilul în lagărele de muncă.

Filosofia stalinistă privind îngrijirea medicală din lagărele de concentrare a fost una utilitară: bolnavii care pot fi recuperaţi şi trimişi înapoi la muncă sunt trataţi, iar cei care sunt pe moarte ori nu pot fi recuperaţi sunt lăsaţi să moară.

Medicina, unealtă a luptei de clasă

GULAG este o abreviere a numelui vastului sistem de muncă forţată la care erau supuşi prizonierii politici din vremea lui Stalin. În engleză, sistemul era cunoscut cu numele de “Main Administration of Corrective Labor Camps / Administraţia Centrală a Lagărelor de Muncă Corecţională”. El a fost instituit în tandem cu Primul Plan Cincinal lansat de Stalin în 1929. [Dan Healey, The Gulag Doctors: Life, Death, and Medicine in Stalin’s Labour Camps / Medicii din Gulag, viaţa, moartea şi medicina în lagărele de concentrare ale lui Stalin 2023]

Între 1930 şi 1953 (anul în care a murit Stalin, în martie), 18 milioane de prizonieri politici erau deţinuţi în gulagurile staliniste, dintre care 2,5 milioane au murit. Majoritatea dintre cele 2,5 de milioane au murit din cauza foamei, dizenteriei, tuberculozei, a diverselor boli, a lipsei de îngrijire medicală, a accidentelor industriale, a lipsei de hrană, igienă, medicamente. Asistenţa medicală alocată lagărelor de concentrare a fost foarte mică în comparaţie cu nevoile uriaşe. Medicamentele soseau greu, erau raţionate, medicii şi alţi angajaţi furau din medicamente şi le vindeau la preţuri enorme pe ascuns, în zonele urbane. Unii dintre ei au fost depistaţi şi împuşcaţi.

Unii doctori au scris manuscrise privind experienţele lor în lagărele de concentrare, din care unele au fost publicate după 1990. Mulţi doctori, înainte de a fi arestaţi, au făcut studiile în Germania ori Franţa, unde au primit o etică medicală conservatoare: medicul e în slujba pacientului. Şocul lor a fost să fie constrânşi să devină o unealtă în slujba statului, a unui stat totalitar, unde pacienţii lor erau duşmani de clasă, inamici prezumtivi ai regimului stalinist. Cum atunci, să îţi faci munca cu conştiinciozitate? Cum să salvezi de la moarte un întemniţat condamnat să moară prin muncă până la epuizare? Care sunt standardele de îngrijire medicală pentru prizonierii politici?

Unii dintre medicii din lagărele de concentrare au făcut medicina la Sorbona, deţinând o etică medicală centrată pe sănătatea şi recuperarea pacientului pentru simplul motiv că el e fiinţă umană, în primul rând.În lagărele de concentrare, însă, perspectiva era diferită: pacienţii trebuie recuperaţi cât mai grabnic pentru a fi puşi din nou la muncă, în mine, la poduri, căi ferate, drumuri, fabrici, uzine, clădiri, baze militare, tundră, păduri, câmpuri petrolifere. Pacienţii fără perspective de însănătoşire sau fără şanse de însănătoşire rapidă erau ignoraţi, fiind lăsaţi să moară.

În timp, sovieticii au abolit Jurământul lui Hipocrate, adoptând perspectiva sovietică a medicinei: medicina e pusă în slujba luptei de clasa, a ideologiei statului, a obiectivelor politice şi economice ale lui. Iar GULAG-ul era desemnat sa aplice în practică această doctrină în relaţia cu întemniţaţii. Scrie Healey: “the forced labor camps needed a medical system to protect [Stalin’s] economic empire’s productivity, not to care for prisoner health / lagărele de muncă forţată aveau nevoie de un sistem medical care să asigure productivitatea imperiului economic al lui Stalin, nu pentru a se îngriji de sănătatea întemniţaţilor …” (Pagina 11)

Organizaţiile profesionale de medici au fost interzise, la fel confidenţialitatea comunicărilor între medici şi pacienţi, Stalin fiind preocupat ca nu cumva medicii şi pacienţii să conspire împotriva sistemului sovietic.

Falsificarea certificatelor de deces

Totul era insuficient în lagărele de concentrare: numărul de medici, dentişti, specialişti, aparate medicale, medicamente, paturi, mese de operaţii, asistente medicale, camere încălzite, băi funcţionale, apă caldă, aşternuturi curate, săpun, dezinfectant, fondurile alocate pentru dotarea spitalelor şi a clinicilor. În 1953, de exemplu, pentru 2,5 de milioane de deţinuţi în lagărele de concentrare erau doar 111.612 de paturi, 2.459 de medici şi 7.290 de asistente. Bolile cele mai frecvente de care sufereau întemniţaţii erau pneumonia, tuberculoză, sifilis, dizenterie, pelagra, cancer, accidentele de muncă, dezintegrarea fizică din cauza lipsei de hrană, a igienei ori din cauza muncii extenuante fără odihnă.

Printre întemniţaţi erau şi deţinuţi care pretindeau să fie bolnavi ori suferinzi psihic, pentru ca astfel să poată petrece câteva zile de odihnă într-un pat de spital departe de munca şi viaţa inumană pe care o duceau fără încetare în minele şi pădurile din tundra siberiană. Certificate de deces erau de multe ori rescrise de oamenii lui Stalin pentru a elimina orice referinţă la accidente de muncă ori malnutriţie. Poliţia politică punea presiune pe medici să externeze întemniţaţii cât mai repede pentru a-i pune înapoi la muncă şi a nu încetini proiectele economice. Explică Healey: „health and medical care for prisoners was decidedly a second rank priority when stacked against meeting production targets / sănătatea şi îngrijirea medicală pentru întemniţaţi a fost o prioritate secundară în raport cu necesitatea menţinerii productivităţii” (Pagina 14).

Autopsiile erau făcute rar, iar când erau făcute, oamenii lui Stalin erau prezenţi pentru a se asigura că doar cauzele de deces acceptate de sistemul comunist erau înscrise în certificatele de deces. Îngroparea întemniţaţilor se făcea în grabă. La început era făcută în morminte individuale, iar unele morminte aveau cruce. În timp, crucile nu au mai fost folosite, inscripţiile cu numele decedaţilor au fost erodate de ploaie, vânt, zăpadă şi timp, iar de la o vreme cimitirele au dispărut, fiind înghiţite de copaci, vegetaţie, zăpadă, gheaţă, inundaţii. Cei decedaţi iarna erau îngropaţi în zăpadă, iar cadavrele care până primăvara nu erau devorate de animale, erau îngropate.

De la o vreme, mormintele individuale nu au mai fost folosite, decedaţii fiind înmormântaţi în fose comune. Timpul, însă, le-a şters identitatea, cimitirele fiind şi ele înghiţite de vegetaţie. În timp, chiar şi autorităţile locale nu mai ştiau unde erau cimitirele, iar astăzi doar câteva cimitire cu cele 2,5 milioane de suflete înmormântate mai sunt identificabile.

Gulagul stalinist şi medicii din România Mare

Cartea lui Healey este interesantă şi pentru noi, românii, pentru că ea discută viaţa în lagărele de concentrare a doi medici din România Mare. Primul este Aleksandr Tsetsulesku, despre care nu ştim prea multe. Nu ştim cum a ajuns în Uniunea Sovietică, din ce motive a fost întemniţat, dar ştim că a fost deţinut în Ukhta, unde a tratat răni ale întemniţaţilor cauzate de răfuielile dintre ei. În 2009, încă era în viaţă în Moscova, când autorul cărţii, Healey, i-a luat un interviu.

Cealaltă persoană de interes pentru România este o ucraineană, fostă cetăţean al României Mari, Eufrosinia Kersnovskaya. Eufrosinia s-a născut în 1908 şi a crescut în familia unui avocat în Odessa. În 1919, împreună cu familia s-au refugiat în România cu un vapor şi s-au stabilit apoi în Basarabia. În Basarabia, familia Eufrosiniei avea cunoştinţe, unde ea a făcut şi liceul şi o şcoală veterinară. Familia avea şi mult pământ, 40 de hectare, Eufrosinia fiind pasionată de agricultură şi creşterea animalelor.

Când Stalin a rupt Basarabia de România, Eufrosinia a rămas în urmă să se ocupe de afacerile comerciale ale familiei, tatăl ei a fost arestat, iar mama ei s-a refugiat în România. Eufrosinia fost şi ea arestată de sovietici, fiind socotita „chiabură”, şi trimisă tocmai la Norilsk, dincolo de Cercul Polar. Cu ceva ani înainte, sovieticii au deschis în Norilsk mine de nichel, zona deţinând, aflăm din cartea lui Healey, 22% din depozitele mondiale de nichel. În 1942, curajoasa Eufrosinia evadează din lagăr cu intenţia de a fugi în România, la mama ei. E arestată la puţin timp după aceea şi condamnată la 10 ani de detenţie, tot în Norilsk.

Eufrosinia nu avea studii superioare, nici în domeniul medical, dar avea o minte ascuţită. Muncea cu condamnaţii la construcţia de drumuri şi în mine până când şi-a fracturat genunchiul, moment în care ajunge la spitalul lagărului unde arată interes pentru medicină. Aşa a ajuns să fie trimisă sa muncească la morga lagărului, unde a învăţat foarte repede cum să facă autopsii. De la o vreme a devenit un expert renumit în toată Uniunea Sovietică pentru abilitatea ei de a face autopsii şi a detecta cauza decesului unei persoane. Şi tocmai aici Eufrosinia se bătea cap în cap cu oamenii lui Stalin. Ea insista ca certificatele de deces să identifice cauzele reale ale deceselor, care în marea lor majoritate aveau de a face cu condiţiile de muncă şi viaţa inumană din lagăre. Securitatea modifica certificatele de deces făcându-i în ciudă Eufrosiniei.

Eufrosinia era nemulţumită şi de lipsa totală de demnitate cu care autorităţile din lagăre se ocupau de cadavre. Scrie Healey, „Soviet values deprived the human body of traditional sacred meaning / valorile sovietice deprivau trupul uman de demnitatea lui sacră” (Pagina 185). În 1947, Eufrosinia a refuzat să mai facă autopsii şi a fost trimisă din nou în mină, până în 1952. În 1953, după moartea lui Stalin, a fost eliberată. A continuat însă să fie la cuţite cu sovieticii, pretinzând ca e, încă, cetăţean român, solicitând să i se permită sa se reîntoarcă în România sau Basarabia. Sovieticii, însă, au forţat-o să accepte cetăţenia sovietică, fiind apoi exilată undeva în zona Caucazului.

Eufrosinia a murit în 1994, la 86 de ani, toată viaţa însă făcând cunoscută opoziţia ei faţă de comunism şi Stalin. Eufrosinia a scris un manuscris privind viaţa şi activităţile ei dincolo de sârma ghimpată. Manuscrisul e unul neobişnuit. El conţine desene grafice ale lagărelor, ale sălilor de operaţii, ale cadavrelor şi texte pe marginea evenimentelor din ilustraţii. Detaliile acestea privind viaţa Eufrosinei se găsesc la paginile 180-200 ale cărţii lui Healey.

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 220, Ultimul acces: 2026-11-10 14:00:59

Timp total: 0.04s...

[]:1