Arhiepiscopul Irineu: Să urmăm exemplul de iubire pentru adevărul revelat al Sfinţilor Trei Ierarhi[2025-02-01]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfinţitul Părinte Irineu a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. Arhiepiscopul Alba Iuliei a vorbit, cu această ocazie, despre modelul pe care Sfinţii Trei Ierarhi îl reprezintă pentru tinerii de azi şi i-a îndemnat pe studenţi să le urmeze exemplul. „Cea mai adecvată cinstire pe care le-o putem aduce este să urmăm exemplul lor de iubire pentru adevărul revelat şi de iubire pentru viaţa morală autentică, impregnată de aroma Evangheliei”. Exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi Înaltpreasfinţia Sa a explicat faptul că, în societatea contemporană, dominată de secularism şi consumism, oamenii şi-au pierdut interesul pentru realităţile spirituale şi eshatologice, concentrându-se exclusiv pe aspectele materiale ale vieţii. „În societatea noastră, dominată de secularism şi consumism, s-a diminuat misterul realităţilor viitoare, mulţi ataşându-se de cotidianul banal. De la Sfinţii Trei Ierarhi învăţăm să-L avem ca Stăpân suprem pe Iisus Hristos şi să socotim viaţa creştină drept un pelerinaj spre eshaton, spre casa Tatălui din cer”, a adăugat acesta. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa i-a oferit distincţia „Crucea Sfinţilor Ierarhi Bălgrădeni” protosinghelului Ghelasie Păcurar, paroh al Comunităţii „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg (Germania). În continuarea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noului studio al Secţiei de „Cinematografie, Fotografie, Media” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 280, Ultimul acces: 2026-11-10 12:58:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1