Părintele Proclu Nicău a fost pomenit la 8 ani de la trecerea în veşnicie[2025-02-03]de Alexandru BobocPărintele Proclu Nicău a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Sihăstria Putnei la opta ani de la trecerea în veşnicie. Slujba de pomenirea a fost oficiată de Arhimandritul Nectarie Clinci, stareţul aşezământului monahal. La parastas au participat aproximativ 500 de persoane, informează Mănăstirea Sihăstria Putnei. Arhimandritul Nectarie a amintit că părintele Proclu a ajuns mare în faţa lui Dumnezeu pentru că s-a smerit mult, făcându-se slujitorul tuturor, după modelul Mântuitorului care zice că „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Mc. 10, 45). La pomenire a participat şi profesorul Vasile Timiş care a mărturisit că părintele Proclu nu a fost doar un pustnic, ci o pildă vie, un izvor de lumină care a atins nu doar simpli credincioşi, ci şi minţi luminate. Părintele Proclu s-a născut în data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan din judeţul Neamţ, primind la botez numele de Gheorghe. La vârsta de 12 ani a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamţ. A trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017, fiind înmormântat la Sihăstria Putnei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 296, Ultimul acces: 2026-11-10 15:48:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1