Dumnezeu, în smerenia Sa, Se lasă cuprins de braţele inimii noastre: Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Iaşi[2025-02-03]de Ştefana Totorcea„Dacă Dumnezeu S-a lăsat purtat de braţele bătrânului Simeon, sensul sărbătorii de astăzi este acela că Dumnezeu, în smerenia Sa, Se lasă cuprins şi de braţele sufletului, braţele inimii şi braţele minţii noastre”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei duminică, la hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. „Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, mărturiseşte faptul că noi, oamenii, suntem destinaţi a fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât lăcaş al lui Dumnezeu, templu al Duhului Sfânt”, a amintit Înaltpreasfinţia Sa. Arvuna moştenirii lui Dumnezeu „Acest lucru arată că Dumnezeu Se lasă cuprins de braţele lăuntrului nostru, cum a fost cuprins de mâinile bătrânului Simeon.” Tot Sf. Ap. Pavel ne arată „cum se descoperă pentru creştin taina prezenţei lui Dumnezeu în mâinile sufletului său”, a continuat Părintele Mitropolit Teofan: „în primul rând, prin conştiinţa că suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu”. Mitropolitul Teofan a slujit împreună cu Episcopii vicari Nichifor Botoşăneanul şi Damaschin Dorneanul la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, serbat duminică, 2 februarie 2025. Foto: Doxologia.ro / Flavius Popa În al doilea rând, „Dumnezeu a rânduit să fim pecetluiţi în Duhul Sfânt, primind arvuna moştenirii Sale. Iar moştenirea lui Dumnezeu, pe care, ca Tată, ne-o oferă nouă, fiilor şi fiicelor Sale, este Împărăţia lui Dumnezeu”, a adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. „Împărăţie care, după cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Dumnezeu Omul, se află în lăuntrul nostru. Şi, dacă în lăuntrul nostru se află Împărăţia Cerurilor, în inima Împărăţiei Cerurilor se află Dumnezeu.” La măsura deplinătăţii lui Hristos „În al treilea rând, spune Sfântul Apostol Pavel că omul devine lăcaş al lui Dumnezeu atunci când el tinde spre măsura deplinătăţii lui Hristos”, a mai amintit părintele mitropolit. „Şi arată Dumnezeiescul Apostol că omul ajunge la măsura deplinătăţii lui Hristos dobândind pe omul cel dinlăuntru, dobândind înnoirea duhului minţii şi îmbrăcându-se în omul cel nou, cel din Dumnezeu, zidit de Dumnezeu întru sfinţenie a adevărului.” Întâlnirea omului cu Dumnezeu înlăuntrul inimii are loc prin primirea Sfintei Împărtăşanii, rugăciune şi citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor părinţilor sfinţi, a explicat părintele mitropolit. „Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască putere să credem şi să simţim prezenţa Împărăţiei Sale înlăuntrul vieţii noastre. Să-L rugăm să fie cu noi şi cu toată lumea aducând asupra ei pacea Sa cea binecuvântată, singura pace care cu adevărat poate aduce linişte în inima noastră şi în inima umanităţii”, a încheiat Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan i-a avut alături în slujire pe Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pe Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe clericii de la Catedrala Mitropolitană. Chemaţi să avem gândul lui Dumnezeu PS Damaschin Dorneanul a rostit cuvântul de învăţătură duminică, 2 februarie 2025, la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Foto: Doxologia.ro / Flavius Popa Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit în cuvântul de învăţătură despre o menţiune a Sf. Ev. Matei care urmează după o discuţie avută cu cărturarii care Îl criticau: Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. „Domnul nu stă acolo unde este obtuzitate a gândirii, a înţelegerii”, a spus părintele episcop vicar, menţionând şi îndemnul Sf. Ap. Pavel: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, ceea ce subliniază necesitatea de a ne delimita de duhul lumii dacă vrem să Îi urmăm Mântuitorului. „Dar pentru noi ce înseamnă cuvintele acestea?” a continuat ierarhul. „Osebiţi-vă, fiţi altfel, gândiţi altfel, trăiţi altfel, gândiţi mai sănătos! Tot Sfântul Apostol Pavel spune: Gândul acesta să fie întru voi care era şi în Hristos Iisus. Noi, creştinii, suntem chemaţi să avem gândul pe care-l are Dumnezeu, să ne osebim de cum gândeşte lumea care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.” Deoarece duminică a fost şi Ziua Tineretului Ortodox, voluntarii de la ASCOR Iaşi, ATOR Iaşi, Studenţi pentru viaţă Iaşi şi Asociaţia „Prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi” au oferit răspunsurile liturgice la catedrală. Pe locul Catedralei Mitropolitane din Iaşi a existat mai înainte Biserica Stratenia, construită în secolul al 17-lea, iar hramul istoric al actualei Catedrale a preluat la hramul acestei biserici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 296, Ultimul acces: 2026-11-10 14:44:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1