Ierarhii ortodocşi români care au apărat pe evrei în anii 1941-1944

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Ierarhii ortodocşi români care au apărat pe evrei în anii 1941-1944

[2025-01-29]

de Sorin Ioniţe

În contextul împlinirii a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, profesorul George Enache readuce în atenţia cititorilor Basilica.ro gesturile a cinci ierarhi români în sprijinul evreilor persecutaţi: Patriarhul Nicodim Munteanu, Mitropolitul Tit Simedrea, Mitropolitul Nicolae Bălan, Episcopii Andrei Magieru şi Nicolae Colan.
„Vorbim de fapte care au fost documentate de-a lungul timpului şi sunt menţionate în numeroase studii. Trebuie spus că sursa principală de informaţii în multe cazuri o constituie memoriile Şef Rabin dr. Alexandru Şafran, personalitate remarcabilă, căreia întreaga societate românească trebuie să-i aducă cuvenitul omagiu”, spune Prof. univ. dr. George Enache.
Patriarhul Nicodim Munteanu
În luna august 1941, Manfred von Killinger a insistat pe lângă guvernul de la Bucureşti ca evreii români să poarte „steaua galbenă”. Mai multe personalităţi au făcut demersuri pe lângă Ion şi Mihai Antonescu pentru anularea acestei măsuri discriminatorii. Printre cei mai vehemenţi s-au numărat dr. Nicolae Lupu şi patriarhul Nicodim. Înaltul ierarh l-a ameninţat în mai multe rânduri pe Mihai Antonescu cu retragerea din fruntea Bisericii Ortodoxe Române, în semn de protest faţă de măsurile antievreieşti.
Şef rabinul Alexandru Şafran mărturiseşte că, la 6 septembrie 1941, a adresat un memoriu patriarhului Nicodim, în care sublinia: „purtarea unui semn distinctiv va avea desigur cele mai grave repercusiuni asupra ordinii publice, a economiei şi finanţelor ţării. Cum însă semnul ales este steaua lui David, cum această stea este la fel de sacră şi religiei creştine şi religiei mozaice…apare neîndoielnic că acest ordin violează religia, expunând batjocurii una din cele mai sfinte embleme religioase.”
În urma acestui memoriu, patriarhul Nicodim a avut o întrevedere cu şeful rabin, căruia i-a promis că va interveni pe lângă autorităţi. Pe 10 septembrie 1941 Ion Antonescu semna o ordonanţă în care se prevedea că evreii nu vor purta niciun semn distinctiv.
Tot în vara anului 1941, Ion Antonescu a decis ghetoizarea şi apoi deportarea în Transnistria a populaţiei evreieşti din Bucovina de Nord şi Basarabia. Liderii comunităţii evreieşti din România, dr. W. Filderman şi şef rabinul dr. Al. Şafran au căutat sprijin pentru a obţine anularea deportărilor. Dr. Filderman a cerut ajutorul reginei mamă Elena, care a promis că va interveni pe lângă Antonescu „pentru oprirea sălbăticiei”.
Pe de altă parte, Alexandru Şafran a obţinut garanţii de protecţie din partea patriarhului Nicodim. Patriarhul şi regina mamă au discutat cu Ion Antonescu, care însă s-a arătat decis să continue acţiunea de deportare. Totuşi, regina mamă şi patriarhul au obţinut o încetinire a acesteia şi o amânare pentru cei ce nu fuseseră deportaţi încă.
Mitropolitul Tit Simedrea
Tot în contextul deportărilor din 1941, având în vedere situaţia gravă din Cernăuţi, Alexandru Şafran apelează la sprijinul mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea, care – profund impresionat de un convoi de deportaţi evrei în gara Cernăuţi – a promis că va interveni pe lângă Mihai Antonescu.
Rezultatul a fost ordinul lui M. Antonescu din 14 octombrie 1941, de suspendare a deportărilor din ghetourile Cernăuţi şi Chişinău şi exceptarea unui lot de până la 20.000 evrei cernăuţeni – muncitori, intelectuali şi comercianţi, care urmau să rămână pe loc, ca fiind necesari economiei: „M-a primit şi a mărturisit, povesteşte Şafran, spre marea mea surpriză, că ceea ce a văzut îl tulbură încă. I-am cerut imperativ să-şi comunice impresiile mareşalului şi să-i ceară să oprească deportările. El a făcut-o şi a făcut-o cu folos fiindcă convoaiele ce plecau din Cernăuţi au fost oprite”.
Mitropolitul Tit Simedrea a acţionat în consens cu primarul municipiului Cernăuţi, dr. Traian Popovici, drept între popoare, care a căutat să evite ghetoizarea populaţiei evreieşti şi să excepteze de la deportare alţi trei mii de evrei, peste limita admisă de 20.000. Acţiunile de „triere” au fost tărăgănate pană la 15 noiembrie 1941 când Antonescu a ordonat ca evreii, care nu au fost încă deportaţi, să rămână pe loc.
Marcel Slacman (devenit Meir Shai după emigrarea în Israel), avea 11 ani când familia sa a fost trimisă în ghetoul de la Cernăuţi, urmând să fie deportată în Transnistria. Tatăl, David Slacman, angajat al tipografiei mitropoliei Bucovinei, a apelat la Gheorghe Rusu, pictor şi sculptor, consilier artistic la mitropolie (drept între popoare) care, cu aprobarea mitropolitului Tit Simedrea, l-a trecut pe lista evreilor care puteau rămâne în oraş, serviciile sale fiind considerate indispensabile.
În cele din urmă, întreaga familie a fost extrasă din ghetou şi a stat ascunsă într-un subsol al mitropoliei vreme de doi ani, cu aprobarea mitropolitului Tit Simedrea, în condiţiile în care, în octombrie 1941 s-a emis o ordonanţă prin care cei care ascundeau evrei erau pedepsiţi cu moartea.
Mitropolitul Nicolae Bălan
Deşi evreii din Vechiul Regat, Banat şi sudul Transilvaniei primiseră asigurări că nu vor avea soarta evreilor din Basarabia şi nordul Bucovinei, în vara anului 1942, la insistenţele naziste, Antonescu decide să înceapă pregătirile pentru deportarea tuturor evreilor români dincolo de Nistru. Scopul final al autorităţilor naziste era preluarea ulterioară a evreilor români şi transferul lor în lagărele de exterminare din Polonia.
Printre personalităţile care s-au implicat cel mai activ pentru scăparea evreilor de la „soluţia finală” a fost mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan. Şef rabinul Al. Şafran l-a rugat pe mitropolit să vină la Bucureşti unde i-a solicitat o audienţă. În memoriile sale (Un tăciune smuls flăcărilor) Şafran descrie în detaliu modul în care s-a desfăşurat întâlnirea, pledoaria sa emoţionantă pentru cauza evreiască, telefonul pe care îl dă mitropolitul Bălan pentru a solicita audienţă la Ion Antonescu şi telefonul pe care îl primeşte mai târziu şeful rabin din partea ierarhului ortodox prin care acesta îl anunţa că mareşalul a decis stoparea acţiunilor de deportare spre lagărele germane.
Mai târziu, în 1946, Al. Şafran îl va apăra pe Nicolae Bălan în faţa celor care au încercat să-l conteste.
Nu trebuie uitat faptul că Nicolae Bălan a apărat, în faţa autorităţilor statului, dreptul Bisericii Ortodoxe de a boteza pe evrei şi s-a opus acelor legi care-i scoteau pe evreii convertiţi de sub protecţia Bisericii Ortodoxe.
Episcopul Andrei Magieru şi episcopul Nicolae Colan
În vara anului 1944, în nordul Transilvaniei autorităţile maghiare, în colaborare cu Germania nazistă, au trecut la deportarea populaţiei evreieşti în lagăre de exterminare. Printre înalţii prelaţi transilvăneni care, de la amvon, au condamnat deschis legislaţia rasistă, s-a aflat şi episcopul ortodox de Cluj, Nicolae Colan. În acelaşi timp, preoţi precum protopopii Titus Moga şi Florea Mureşan s-au implicat în ajutorarea familiilor de evrei ca să treacă frontiera în România, unde au supravieţuit Holocaustului.
În acţiunile de organizare a fugii evreilor din nordul Ardealului s-a implicat şi episcopul de Arad, Andrei Magieru. Cu alt prilej, acesta a luat apărarea copiilor evreilor botezaţi, pentru ca aceştia să poată frecventa şcolile primare de stat.
În zilele ocupării maghiare a Aradului, în 1944, episcopul Andrei Magieru a ascuns la el acasă pe rabinul şef Nicolae Schönfeld şi pe fratele acestuia, în perioada în care autorităţile militare horthiste au dispus aplicarea legilor anti-evreieşti şi pregătirea evreilor arădeni pentru deportare.
Rabinul-şef a rămas trei zile în casa episcopului ortodox, până la retragerea trupelor maghiare din Arad.
Prof. univ. dr. George Eugen Enache,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie,
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 282, Ultimul acces: 2026-11-10 15:22:32

Timp total: 0.04s...

[]:1