Sr. Angela – Ana Tămaş OSBM condusă pe ultimul ei drum[2025-01-30]foto: EparhiaClujGherla.roCuvioasa sr. Angela – Ana Tămaş din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM) a fost condusă pe ultimul drum pământesc miercuri, 29 ianuarie 2025. A trecut la cele cereşti în 27 ianuarie 2025, la 72 de ani de viaţă şi 49 de ani de viaţă consacrată oferită lui Dumnezeu în Ordinul Surorilor Baziliene. Slujba Înmormântării a fost celebrată la mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca, unde sr. Angela şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a însoţit cu rugăciunea şi prezenţa sa această nouă înălţare la Cer a unui suflet consacrat, în mijlocul familiei Bisericii. S-au reunit pentru acest moment solemn, trist, dar însoţit de speranţă, surorile baziliene – în mod special comunităţile din această mănăstire -, împreună cu Maica Andreea, Superioară provincială şi cu pr. Ioan Pop, capelanul Mănăstirii „Sf. Macrina”. S-au alăturat părinţi şi fraţi bazilieni, cu pr. Ioan Albu, protoegumen OSBM, surori ale Congregaţiei Maicii Domnului, preoţi şi credincioşi, membri ai familiei sr. Angela, apropiaţi şi cunoscuţi. Au susţinut celebrarea studenţi ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, precum şi diaconul Lucian Ovidiu Marişca, cancelar eparhial. Preasfinţia Sa Claudiu a prezentat, în acest moment „dureros din punct de vedere al lumii”, perspectiva lui Dumnezeu: una de bucurie şi biruinţă, una de revelare a vieţii dumnezeieşti la care fiecare este chemat: „Avem în faţa noastră un sicriu, suntem în imposibilitatea de a comunica aşa cum comunicam până acum cu sora Angela, şi, deci, există un moment de ruptură, de durere şi slujba pe care o celebrăm menţionează acest lucru. Dar perspectiva divină împlineşte viziunea umană.” Lecturile slujbei de înmormântare vorbesc despre „perspectiva martirilor care şi-au dat viaţa pentru Cristos şi pe care îi chemăm în ajutor, de perspectiva Sfinţilor în general, de perspectiva prezenţei Maicii Sfinte lângă noi, pe care o rugăm să însoţească sufletul sr. Angela, şi, mai ales, de perspectiva christică: faptul că Isus Cristos a venit pe acest pământ tocmai pentru a ne salva din acest moment al morţii. Nu a venit doar pentru a ne învăţa, pentru a vindeca, ci a venit să moară împreună cu noi, pentru că moartea să îşi piardă puterea şi moartea să devină o simplă trecere înspre adevărata viaţă.” Preasfinţia Sa Claudiu a încredinţat că acolo unde se află acum sr. Angela, se află şi „adevărata noastră locuinţă, finalul de cursă pentru fiecare dintre noi. Şi atunci, ca şi creştini, ar trebui întotdeauna să ne înnoim perspectiva, să vedem lucrurile de sus, şi să îi cerem lui Dumnezeu să primească sufletul servitoarei sale, sr. Angela, şi să o primească în locaşurile drepturilor, să îi dăruiască iertarea păcatelor, şi, mai ales, şi pe noi să ne învrednicească să facem acelaşi parcurs.” A amintit că sufletul creştin „moare” pentru această lume încă din momentul Botezului şi, o persoană consacrată „reînnoieşte încă o dată, cu tărie, momentul Botezului, atunci când se înveşmântează”. A arătat cum, o persoană consacrată, mărturiseşte în această lume să trăieşte pentru Cer, aşa încât acest moment al despărţirii vremelnice ar trebui să fie unul de bucurie: „Să ne bucurăm pentru ea, că a ajuns, în sfârşit, acolo unde voia să ajungă, acolo unde şi noi vrem să ajungem, în Împărăţia Cerurilor, de unde lipseşte durerea, întristarea şi suspinul.” A continuat: „această mărturie este extrem de importantă mai ales în acest an, fiindcă este un An dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu în Episcopia noastră şi în întreaga ţară. Îl numim «Fericit» pe un om care a murit şi a fost chinuit şi a fost bătut de persecutorii comunişti. Şi este extrem de important să dăm această mărturie pentru lume şi să demonstrăm că cei care îl urmează pe Domnul, cei care cred în El, cei care îl iubesc pe Domnul, nu vor fi dezamăgiţi niciodată şi că nici o putere din această lume, nici persecuţia, nici durerea, nici întristarea, nici boala, nici măcar moartea «nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu». De aceea îl numim pe Cardinalul Iuliu Hossu «Fericit», împreună cu toţi ceilalţi Episcopi martiri. Şi atunci, în aceeaşi logică, vedem şi momentul trist din punct de vedere al lumii, dar de fericire pentru noi ca şi creştini, momentul pe care sora Angela îl trăieşte.” „Este, în acelaşi timp, şi un An al Speranţei, instituit în Biserica Catolică, şi, din nou, suntem chemaţi să dăm mărturie despre speranţă, dar trebuie să o facem concret, nu doar cu vorba. Şi acesta este un moment concret, în care să trăim bucuria şi speranţa chiar într-un moment de tristeţe, şi, mai ales, să arătăm lumii, celorlalţi oameni, că şi ei pot să îşi trăiască suferinţele lor, durerile lor, întristările lor, în acelaşi fel: la fel ca Iuliu Hossu, la fel ca ceilalţi martiri, la fel ca fiecare dintre noi, la fel ca sora Angela, ştiind că nimic nu se termină aici pe acest pământ şi totul continuă în viaţa veşnică. Dumnezeu să îi dăruiască iertarea păcatelor, şi să o primească în Împărăţia drepţilor. Amin.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 314, Ultimul acces: 2026-11-11 04:07:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1