PS Benedict Bistriţeanul: 10 condiţii în dezvoltarea unui tânăr, potrivit Sfântului Isaac Sirul

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

PS Benedict Bistriţeanul: 10 condiţii în dezvoltarea unui tânăr, potrivit Sfântului Isaac Sirul

[2025-01-28]

de Sorin Ioniţe

Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul propune o reflecţie în zece puncte la opera Sfântului Isaac Sirul despre dezvoltarea unui tânăr.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, unul dintre cei mai tineri membri ai Sfântului Sinod, se adresează generaţiei tinere indicând nevoia de efort, de perseverenţă, dar şi de raportare generoasă la semeni.
În articolul publicat pe site-ul Radio Renaşterea, PS Benedict comentează pe marginea a zece citate semnificative din opera sfântului sirian:
10 condiţii în dezvoltarea unui tânăr, potrivit Sfântului Isaac Sirul
Nevoia de osteneală: „Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, că nimeni nu s-a suit la cer cu răsfăţ”.
Nici un lucru serios nu se dobândeşte fără osteneală. Confortul nu face parte din vocabularul evanghelic când vine vorba de progres. Criteriul validităţii unei lucrări este tocmai ispita, tradusă extins sub chipul dificultăţilor, opoziţiilor, piedicilor, necazurilor sau a durerilor.
Exerciţiul cunoaşterii de sine: „Celui ce se cunoaşte pe sine i s-a dat cunoştinţa tuturor”.
Cunoaşterea de sine, întâlnirea cu adevărul propriu, prin apelul la Hristos-Adevărul, generează aşezare lăuntrică, „asamblarea” armonioasă a puterilor sufleteşti şi trupeşti, în armonie cu întreaga creaţie, dar şi cu Cerul. Unul ca acesta este un om fericit, pentru care nimic nu este întâmplător, totul se desfăşoară într-o rânduială aşezată de un Dumnezeu care iubeşte lumea întreagă, dar mai ales pe el, omul.
Raportarea generoasă la celălalt: „Sileşte-te când te întâlneşti cu aproapele tău să-l cinsteşti mai presus de măsura lui”.
A-i da cinste peste măsura lui celuilalt de lângă aduce pace în sufletul celui care o face, de vreme ce îl aşează pe unul ca acesta în starea de smerenie, prin care se aseamănă cu Dumnezeu cel smerit, Care, El Însuşi, îl cinsteşte nemăsurat pe om. Iar, pe de altă parte, îl descoperă pe celălalt în ceea ce acesta ar putea să fie, în forma lui maximă de devenire, care mereu indică un mai sus, mai mare, mai mult.
Nevoia de a fi previzibil: „Cere ajutorul înainte de a începe războiul şi caută pe Tămăduitorul înainte de a te îmbolnăvi”.
În viaţa duhovnicească, se cere o anumită prevedere, ca pregătire şi familiarizare cu Dumnezeu în vremurile liniştite, care va atrage prezenţa, însoţirea şi protecţia Lui în vremurile dificile care pot să urmeze. Este o lege cu caracter general, însă care, în acest spaţiu, primeşte un accent specific.
Grija la cele mici: „Păzeşte-te de cele mici ca să nu cazi în cele mari”.
Totul porneşte de la lucruri aparent neînsemnate, cărora nu le dăm importanţă, vin pe nesimţite şi le tratăm cu indiferenţă, neglijenţă sau neseriozitate. Nu le considerăm deloc periculoase, ba chiar le experimentăm aproape în glumă, argumentând că nu pot avea efecte negative asupra noastră. Frica de a greşi are caracter profilactic şi orice lucrare duhovnicească începe cu atenţia faţă de cele aparent mici şi fără putere.
Apelul la o psihologie pozitivă: „Mai bine este a scăpa de patimi prin aducerea aminte de virtuţi decât prin împotriviri”.
Defăimăm răul nu preocupându-ne excesiv de el, ci privind către binele pe care-l putem dobândi, şi, în felul acesta, ne aflăm motivaţia şi resursele necesare pentru a parcurge un astfel de drum, care se arată ofertant prin ceea ce ne promite, nu doar la capătul său, ci şi pe parcurs, tocmai prin raportarea permanentă la bine, ca sursă de trăire în bucurie, în aşteptarea bucuriei neîntrerupte şi depline.
A cultiva o stare de mulţumire: „Gura ce mulţumeşte pururi primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul”.
Binecuvântarea este semnul prezenţei harului, care se simte ca bucurie. Vorbim de oameni nemulţumiţi şi nemulţumitori, dar şi de o societate nemulţumită şi nemulţumitoare, în ciuda standardelor de viaţă ridicate. Suntem frustraţi pentru ceea ce ne lipseşte, şi, din păcate, incapabili de a fi bucuroşi pentru cele pe care la avem la îndemână. Calea unei vieţi împlinite este inima care mulţumeşte şi se bucură de toate.
A avea răbdare: „Nici un fiu nedeprins nu primeşte bogăţia casei tatălui său înainte de a se putea folosi de ea”.
Se cere înţelepciune şi discernământ în a observa momentul oportun pentru a face lucruri mari, fără a anticipa, cu grabă, fără a spera fără sens, adică a investi cu mare chibzuinţă. Experienţa cu răbdare este cea care ne face vrednici de a moşteni un capital, şi tot ea face ca investiţia acestei moşteniri să dea roade şi să nu aducă cu sine vătămare, neîmplinire sau chiar eşec. Toate la timpul lor.
Nevoia de perseverenţă: „Harul vine din luptă. Într-o vreme e ispita şi în altă vreme mângâierea”.
Există două momente pe care nu le putem separa în viaţa spirituală – vremea de ispită cu dificultatea traversării ei şi vremea mângâierii cu bucuria ce vine dintr-o perseverenţă în lucrare, făcută cu răbdare şi, mai ale, cu încredere Dumnezeu care biruieşte în noi. Această perspectivă depăşeşte variantele uşoare ale făuritorilor de fericire în termeni de marketing din spaţiul contemporan.
Selecţia celor din jurul tău: „Nu te face prieten celui ce-i place să râdă şi să ia în râs pe oameni”.
Să nu ne întovărăşim cu cei care arată un comportament îngâmfat, cu superioritate faţă de ceilalţi, luându-i cu uşurinţă şi din obişnuinţă în râs, de vreme ce „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15, 33). Progresul în viaţa spirituală este asigurat de prietenia cu cei care iubesc o astfel de vieţuire, învăţând-o şi împrumutând-o de la aceştia.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 325, Ultimul acces: 2026-11-10 13:22:02

Timp total: 0.05s...

[]:1