Prima parohie ortodoxă din Ţările de Jos la ceas aniversar: A împlinit 44 de ani de la înfiinţare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima parohie ortodoxă din Ţările de Jos la ceas aniversar: A împlinit 44 de ani de la înfiinţare

[2025-01-28]
de Alexandru Boboc

Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, prima a comunităţii româneşti din Ţările de Jos, a aniversat sâmbătă 44 de ani de la înfiinţare.
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Grigorie Teologul, comunitatea şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul Ioan Dură, cel care a înfiinţat parohia. După cum este tradiţia, a avut loc procesiunea cu icoana Sfântului Grigorie Teologul, în jurul lăcaşului de cult.
La slujbă au participat reprezentanţi ai Ambasadei României la Haga şi Leonard-Lucian Raiciof, care a interpretat la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu, în contextul serbării Unirii Principatelor Române de la 1859.
În cadrul slujbei, membrii comunităţii s-au rugat Sfântului Mare Mucenic Mina pentru găsirea artefactelor furate din Muzeul Drents din Assen.
Părintele Ioan a evocat personalitatea ocrotitorului parohiei, subliniind că este „un exemplu pentru slujitorii Bisericii” şi un apărător al dreptei credinţe pentru care a primit numele de teologul.
Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a fost înfiinţată de Preotul Ioan Dură, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Iustin Moisescu. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârşită la Utrecht, în data de 25 ianuarie 1981.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 326, Ultimul acces: 2026-11-10 16:29:18