Preoţii nemţeni se formează pentru catehizarea tinerilor: Cum se organizează un proiect catehetic[2025-01-28]de Andrei UrsuleanPreoţii din Protopopiatul Roznov au participat vinerea trecută la un curs de formare catehetică. Cursul a fost coordonat de dr. Bogdan Racu, inspector pentru învăţământ şi cateheză din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, în colaborare cu pr. protopop Camelian-Liviu Gurbet. Date referitoare la modul de desfăşurare şi la structura Concursului Naţional Catehetic au fost oferite de pr. Ştefan Zaharia, responsabil de cateheză în Protopopiatul Piatra Neamţ. Manifestarea a fost dedicată clericilor participanţi la Concursul Naţional Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”, ediţia a XVII-a. Cum se organizează un proiect catehetic În cadrul sesiunii de lucru, clericii au avut oportunitatea de a afla mai multe despre cum se organizează un proiect catehetic de la profesoara de Religie Daniela Simian. Au fost abordate subiecte precum: alegerea unui titlu relevant, definirea grupului-ţintă, stabilirea obiectivelor, implicarea unei echipe de profesori şi învăţători, precum şi adaptarea proiectului la nevoile comunităţii parohiale. Importanţa materialului vizual De asemenea, au fost prezentate aspecte referitoare la importanţa fotografiilor care vor însoţi proiectele. Sfaturile au fost oferite de fotograful Cristian Florea, care a subliniat importanţa fotografiilor de calitate, a compoziţiei şi a mesajului pe care acestea îl pot transmite. Întâlnirea s-a încheiat cu un exerciţiu practic, în cadrul căruia participanţii au realizat titluri şi descrieri de cateheze, necesare pentru înscrierea la Concursul Naţional Catehetic. „Participarea la acest training a fost o experienţă extrem de valoroasă, oferindu-mi atât cunoştinţele, cât şi abilităţile necesare pentru realizarea unui proiect sau portofoliu conform criteriilor şi cerinţelor stabilite pentru întocmirea unui portofoliu de succes”, a transmis unul dintre preoţii participanţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 359, Ultimul acces: 2026-11-10 11:28:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1