Unirea Principatelor Române, concretizare a conştiinţei unităţii de neam a tuturor românilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Unirea Principatelor Române, concretizare a conştiinţei unităţii de neam a tuturor românilor

[2025-01-24]
de Ştefana Totorcea

România aniversează vineri 166 de ani de la Unirea Principatelor Române – Ţara Românească şi Moldova – în acelaşi stat.
Contextul istorico-politic a permis unificarea: după Războiul Crimeii, marile puteri europene au favorizat această unire, deoarece urma să creeze un stat tampon care să oprească expansiunea Rusiei, dar şi influenţa Imperiului Otoman (cele două principate române erau încă sub suzeranitate turcească).
Victoria partidei unioniste şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza a avut loc prima dată în Moldova, dar după multe dificultăţi, deoarece iniţial au fost falsificate alegerile prin intervenţia caimacamului Nicolae Vogoride, instituit de Înalta Poartă Otomană la conducerea ţării.
Actul istoric a fost desăvârşit în 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor şi în Ţara Românească.
A fost un act politic vizionar şi curajos. Imperiile Austriac şi Otoman au protestat, dar alegerea aceluiaşi domnitor nu încălca în mod expres acordul la care se ajunsese la nivel internaţional prin Tratatul de la Paris (1856).
Au pus interesul naţional deasupra celui individual
„Oamenii de atunci au pus deasupra interesului personal dorinţa de a crea cadrul politic necesar pentru dezvoltarea poporului român, care ajunsese la stadiul de naţiune”, explica acad. Ioan-Aurel Pop la Radio România Actualităţi în 2022.
„De aceea patrioţii au găsit cu cale atunci să învingă voinţa marilor puteri, care doreau o uniune parţială, cu două capitale, două guverne, două parlamente. Au trecut peste aceasta şi l-au ales pe alesul Moldovei şi la Bucureşti, ceea ce a schimbat calea de dezvoltare a acestei ţări.”
Până în 1862, Alexandru Ioan Cuza avea să desăvârşească unificarea politică şi instituţională a ţării, iar din 1866, prin aducerea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României, noul stat a fost consolidat, urmând să-şi câştige independenţa faţă de Imperiul Otoman în 1877.
Conştiinţa unităţii de neam exista în principatele române încă din secolul al XV-lea, când Sf. Ştefan cel Mare numea Moldova Vlahia şi şi Ţara Românească cealaltă Vlahie. De asemenea, în secolul al XVI-lea, cărţile tipărite în limba română de Diaconul Coresi erau destinate românilor din toate provinciile istorice, recunoscându-le şi consolidându-le unitatea culturală.
Ceremonii militare
Pentru a onora Unirea Principatelor Române, în toamna anului 2016, Parlamentul României a decretat ziua de 24 ianuarie drept zi liberă naţională – nelucrătoare.
Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile locale, va organiza vineri, 24 ianuarie, ceremonii militare şi religioase în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor.
O ceremonie religios-militară va avea loc la Bucureşti de la ora 10:00, pe Dealul Patriarhiei, unde este amplasată o statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 399, Ultimul acces: 2026-11-11 01:27:17