SRUC 2025 la Oradea: Prima zi la Bazilica Romano-Catolică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

SRUC 2025 la Oradea: Prima zi la Bazilica Romano-Catolică

[2025-01-20]
foto: EGCO.ro / Eugen Ivuţ
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2025 a început la Oradea duminică, 19 ianuarie a.c., în Bazilica Romano-Catolică „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria” unde credincioşi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, Bisericii Reformate, Bisericii Evanghelice-Luterane, ai Comunităţii Evreilor Mesianici, Bisericii Unitariene, Bisericii Penticostale, Bisericii Greco-Catolice şi Bisericii Romano-Catolice s-au rugat pentru unitatea vizibilă a creştinilor. La această seară de rugăciune a participat şi ES Ciprian Olinici, secretar al Secretariatului de Stat pentru Culte. Din partea Bisericii Greco-Catolice din Oradea a participat PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic al Eparhiei de Oradea, alături de pr. Antoniu Chifor, vicar cu preoţii, pr. Ovidiu Duma, paroh al Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea, alţi preoţi, persoane consacrate şi credincioşi.

„Într-o lume fragmentată, care caută răspunsuri la crize spirituale, sociale şi ecologice, întrebarea «Crezi tu aceasta?» (In 11, 26) – tema acestei ediţii – devine un test al angajamentului nostru faţă de misiunea comună de a fi martori ai lui Cristos în unitate”, s-a spus la începutul celebrării. Au urmat intenţiile de rugăciune, recitarea psalmilor 130 şi 131 în limba maghiară şi română, o lectură din Cartea Deuteronomului şi alta din Evanghelia după Ioan (In 11, 19-27), propusă spre meditare la această ediţie a Octavei mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Cuvântul de învăţătură în această primă seară de rugăciune a fost susţinut de pastorul Ioan Bogdan de la Biserica Penticostală Tabor din Oradea. Predicatorul a mărturisit cum pe parcursul anilor de când cultele creştine sunt parte a acestei iniţiative s-a simţit că „sunt tot mai multe lucruri care ne leagă, care ne apropie, dincolo de faptul că suntem locuitorii unui oraş binecuvântat (…) Suntem mântuiţi de acelaşi Mântuitor, credem în acelaşi Dumnezeu ca Tată, putem spune că avem aceeaşi Biblie, avem acelaşi Cuvânt al Lui Dumnezeu”, amintind totodată de iniţiativa Muzeul Bibliei care s-a desfăşurat în oraşul nostru în noiembrie 2024 cu participarea mai multor confesiuni creştine.
Pastorul Ioan Bogdan a propus spre meditare trei afirmaţii pe care Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, le face despre credinţa adevărată. Prima din Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani (10, 17) ne reaminteşte cum „credinţa vine din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Cristos”. A doua, făcând trimitere la Epistola către Evrei (11,1) defineşte credinţa ca fiind „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”, aceasta însemnând a avea încredere în ceea ce Dumnezeu a promis şi va face. Ultima afirmaţie, din Epistola Sfântului Apostol Iacob a reiterat importanţa legăturii de bază dintre credinţă şi fapte. În acest sens, pe parcursul serilor de rugăciune pentru unitate, se desfăşoară Colecta Comună a Cultelor, care va fi direcţionată în acest an Căminului pentru vârstnici al Bisericii Unitariene din Locodeni, care oferă îngrijiri persoanelor în vârstă din zonă. „Dacă îmi doresc ceva după această Săptămână de Rugăciune este ca tot mai mulţi concetăţeni să facă loc în inimile lor credinţei adevărate, care să ne facă să avem o încredere deplină în braţele Mântuitorului şi să trăim mai frumos (…) ca să se poată spune despre Oradea că este un oraş al credinţei! Doamne, ajută-ne!”
Reprezentantul fiecărui cult a rostit apoi o rugăciune specială, urmată de rugăciunea cerească Tatăl Nostru, în limbile română, maghiară şi ebraică, rostită de toţi cei prezenţi. Toţi cei prezenţi au primit binecuvântarea finală oferită de PS László Böcskei, Episcop romano-catolic al Diecezei de Oradea, şi PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic. În încheiere, Episcopul-gazdă a mulţumit tuturor reprezentanţilor confesiunilor creştine din oraş pentru „acest moment de suflet care ne ajută să privim cu mai multă încredere şi seninătate spre viitor”, Corului Bazilicii Romano-Catolice care a însoţit înălţător această celebrare şi lui Ciprian Olinici, secretar al Secretariatului de Stat pentru Culte, care s-a alăturat comunităţii orădene în această seară. Excelenţa Sa a adresat un mesaj în care a subliniat cum drumul către unitate nu este o ideologie, nici o doctrină, ci este un dar: „Este o bucurie pentru mine să încep această Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor aici la Oradea, încercând în fiecare seară să străbatem un drum pe care poate istoria l-a lăsat abandonat vreme de multe secole: drumul dintre noi.”
„Încercând pe de o parte să vindecăm rănile trecutului, poate umanitatea care a făcut ca diferite comunităţi de credinţă să nu se întâlnească, să nu se cunoască şi să nu vorbească secole la rând, deşi temelia lor e aceeaşi: Sfânta Scriptură. Dar pe de altă parte drumul către unitate nu este o ideologie, nu este o doctrină, ci este un dar. Un dar pe care îl căutăm prin rugăciune, un alt dar. Îmi aduc aminte de fiecare dată că darul unităţii nu a fost predicat de Isus Cristos, ci s-a rugat pentru el în celebra atât de pătrunzătoare rugăciune dinaintea Sfintei Pătimiri, rugându-se cu lacrimi de sânge ca toţi să fie una. Privesc şi în calitate de vremelnic reprezentant al Guvernului în relaţia cu Cultele, dar şi ca om care a studiat puţin din ceea ce înseamnă drumul credinţei prin istorie, privesc către comunităţile de credinţă ca pe nişte comunităţi care în istorie au creat culturi, artă, civilizaţie şi mai mult decât toate au creat oameni, lideri, oameni morali şi au creat un drum pe care civilizaţia umană dacă nu l-ar fi străbătut nu ar fi ajuns aici. De aceea, fiecare moment în care comunităţile de credinţă dialoghează, se cunosc şi îşi caută rădăcinile comune este o seară binecuvântată şi un dar de la Dumnezeu. (…) Această cale atât sigură către mântuire – şi anume credinţa, este o cale pe care trebuie să o păstrăm sub cupola comunităţilor şi a bisericilor şi mai mult decât toate, sub cupola lui Dumnezeu.” Mulţumind PSS László Böcskei pentru invitaţia din luna decembrie 2024 pe care a onorat-o cu acest prilej, secretarul Secretariatului de Stat pentru Culte a spus la final că „Oradea este un exemplu a modului în care comunităţile de credinţe au înţeles să dialogheze, să se întâlnească şi să se roage pentru binele comun şi pentru binele naţiunii noastre.”
Prima seară de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor de la Oradea a avut în centru şi Crucea Misionară a Diecezei Romano-Catolice de Oradea, care marchează Jubileul 2025 al Bisericii Catolice, o ocazie „să ne oprim puţin, să reflectăm mai mult la adevărurile credinţei, să refacem poate ceea ce am stricat, să fim atenţi la legăturile dintre noi, să fim atenţi la ceilalţi”, a spus în încheiere PS Böcskei, citând din Bula papală de indicţiune (Spes non confundit) a Anului Sfânt în care ne aflăm: „Fie care acest an să fie pentru noi toţi un prilej de întâlnire vie şi personală cu Isus Cristos, poarta mântuirii noastre, pe care Biserica trebuie să îl vestească mereu, pretutindeni şi tuturor ca singura noastră speranţă!” Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor continuă la Oradea pe parcursul întregii săptămâni, creştinii fiind aşteptaţi să se roage împreună luni, 20 ianuarie a.c., în Biserica Unitariană (str. Nicolae Jiga nr. 72), de la ora 18.00. (Biroul de presă EGCO, Mihaela Caba-Madarasi)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 328, Ultimul acces: 2026-11-10 14:35:48