Arhiepiscopia Sucevei doreşte să valorifice noile descoperiri arheologice de la Mănăstirea Humor[2025-01-20]de Andrei UrsuleanArhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor doreşte să valorifice ansamblul istoric nedocumentat al Mănăstirii Humor, descoperit anul trecut în timpul lucrărilor de restaurare a lăcaşului de cult. Descoperirile completează ansamblul iniţial al Mănăstirii Humor şi constau în casa domnească şi zidul fortificat al aşezământului monahal. De asemenea, au fost descoperite fundaţii ale mai multor clădiri, printre care chilii, trapeze şi ateliere. În acest context, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat, vinerea trecută, la Mănăstirea Humor, o sesiune de lucru în care au fost dezbătute modalităţile prin care valorificarea acestor descoperiri poate fi realizată. La întâlnire au participat reprezentanţi ai aşezământului monahal, ai autorităţilor locale, precum şi ai unei firme specializate de construcţii. Şedinţa a fost moderată de arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial al Sectorului Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească, care a evidenţiat importanţa punerii în valoare a patrimoniului cultural. Ce lucrări vor fi realizate Vorbind despre importanţa descoperirilor şi punerea în valoare a aşezământului monahal, cercetătorul Ion Mareş, arheolog şi istoric în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească, a subliniat necesitatea rezidirii zidului de incintă până la cota prevăzută în regulamentele şi normele de restaurare. „Considerăm că este momentul ca zidul de incintă al mănăstirii, pe care noi l-am surprins în săpăturile noastre arheologice, să fie ridicat la o anumită cotă, aşa cum prevăd regulamentele şi normele de restaurare, pentru că aici este misiunea arhitectului, să întregească proiectul”. „Acest zid este fundamental pe latura de sud, dar şi pe latura de est, pentru a proteja pictura bisericii, spre a nu mai fi afectată de intemperiile care se abat. Zidul are o mare importanţă pentru structura de protecţie a monumentelor. Consider că săpăturile de mare amploare din 2024 au adus o extraordinară descoperire, pe care noi, pentru prima dată, o punem în valoare, pentru că ne era necunoscută”, a adăugat acesta. Reconstruirea zidului de piatră În cadrul şedinţei de lucru a fost evaluată reconstruirea zidului iniţial de piatră al aşezământului monahal, necesar pentru protejarea picturii exterioare a lăcaşului de cult. „Ceea ce propunem noi este înlocuirea acestui gard din lemn cu un zid pe traseul iniţial din piatră; astfel imaginea, dintr-o dată, se schimbă, apare imaginea unei incinte fortificate şi nu a unei biserici cu un gard din lemn, mai ales că există informaţii clare despre traseul acestui zid şi există şi analogii care se pot face cu alte mănăstiri fortificate făcute în această perioadă”, a declarat Mircea Căpăţână, arhitectul proiectului. De asemenea, au mai luat cuvântul stavrofora Parascheva Sorohan, stareţa Mănăstirii Humor, şi Florin Axânte, reprezentant al firmei care execută proiectul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 358, Ultimul acces: 2026-11-11 03:37:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1