Biserica monument istoric „Sfinţii Voievozi” din Cepleniţa va fi restaurată şi reintrodusă în circuitul turistic - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica monument istoric „Sfinţii Voievozi” din Cepleniţa va fi restaurată şi reintrodusă în circuitul turistic

[2025-01-21]
de Diandra David

Biserica „Sf. Voievozi” din comuna ieşeană Cepleniţa va beneficia de finanţare pentru restaurarea şi reintroducerea sa în circuitul turistic. Vor fi consolidate, de asemenea, turnul clopotniţă şi zidul din Ansamblul Conacului Cantacuzino – Paşcanu.
Finanţările nerambursabile vor fi acordate de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) prin intermediul subprogramului de acţiuni tematice „Edificii de cult” – «Elaborarea documentaţiilor tehnice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice».
Perioada de implementare a proiectului se încheie în data de 30 noiembrie 2025.
Vor beneficia de pe urma proiectului turiştii, comunitatea locală şi credincioşii parohiei.
Logofătul Iordache Cantacuzino – Paşcanu a construit în anul 1802 biserica „Sfinţii Voievozi” pentru a servi curţii boiereşti. După mai multe cutremure, lăcaşul de cult a fost renovat de Mihalache Cantacuzino, nepotul ctitorului.
Aşezământul are un gard de zidărie şi un turn clopotniţă care serveşte şi ca poartă de intrare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 375, Ultimul acces: 2026-11-10 09:22:23