Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, premiată de Comisia Europeană - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, premiată de Comisia Europeană

[2025-01-21]
de Diandra David

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a primit de la Comisia Europeană Premiul pentru excelenţă în resurse umane în domeniul cercetării (Human Resources Excellence in Research Award – HRS4R).
Această recunoaştere certifică angajamentul instituţiei de a promova excelenţa în cercetare, respectarea principiilor Cartei Europene a Cercetătorilor şi a Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.
Potrivit Agerpres, obţinerea distincţiei oferă universităţii posibilitatea de a colabora cu instituţii similare din întreaga lume. Un alt beneficiu este accesarea de fonduri europene pentru cercetători şi studenţi cu interese spre cercetare.
Rectorul instituţiei, Dan Gheonea, subliniază eforturile constante depuse pentru a crea un mediu profesional care să asigure transparenţa proceselor de recrutare şi de a consolida standardele etice şi de integritate în cercetare:
„Este un moment de mândrie şi responsabilitate, care ne motivează să continuăm să investim în oameni, idei şi proiecte inovatoare ce vor aduce beneficii concrete educaţiei medicale universitare”.
„Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest proces pentru perseverenţa şi viziunea lor. Împreună, vom transforma această recunoaştere într-un catalizator pentru noi realizări şi parteneriate”.
Conducerea universităţii a precizat că procesul a început cu un an şi jumătate în urmă, prin semnarea unei scrisori de angajament. Timp de 6 luni s-a efectuat o evaluare internă, după care aplicaţia HRS4R a fost definitivată şi depusă în iunie 2024. După alte 6 luni de evaluare şi revizuiri minore ale aplicaţiei, UMF Craiova a obţinut distincţia HRS4R.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 344, Ultimul acces: 2026-11-10 14:36:06