Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a rugat împreună cu deţinuţii, de sărbătoarea cinstirii lanţului Sf. Apostol Petru[2025-01-17]de Diandra DavidDe sărbătoarea cinstirii lanţului Sf. Apostol Petru, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat alături de un sobor de preoţi Sfânta Liturghie, în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din incinta Penitenciarului Galaţi. Au participat mai multe persoane private de libertate. La finalul slujbei, chiriarhul a săvârşit slujba de pomenire a tuturor martirilor, deţinuţilor şi angajaţilor trecuţi la cele veşnice. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian le-a vorbit celor privaţi de libertate despre pocăinţă. Provenit etimologic din franţuzescul pénitencier, termenul penitenciar are înţelesul de penitenţă, căinţă. Zidurile închisorii legitimează ruptura între cele două lumi, fiind un prilej bun de reflecţie spre îndreptare. Înaltpreasfinţia Sa a vizitat şantierul noii biserici din incinta unităţii de detenţie, binecuvântând lucrările de zidire efectuate până în prezent. Piatra de temelie pentru noua biserică de penitenciar, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ocrotitorii spirituali ai sistemului penitenciar din România, a fost aşezată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian la data de 16 ianuarie 2023. Daruri spre îndreptare Deţinuţii au primit cărţi de rugăciuni şi icoane de la parohiile gălăţene „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sf. Ecaterina”, şi de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Roşcani, judeţul Galaţi. La final, Înaltpreasfinţia Sa a rostit o rugăciune specială pentru cei aflaţi între zidurile închisorii. Arhiepiscopia Dunării de Jos dedică timp acţiunilor misionare, în sprijinul catehizării şi ajutorării persoanelor private temporar de libertate. De-a lungul timpului, preoţii din diferite comunităţi parohiale au cooperat în vederea organizării unor programe educaţionale şi social-filantropice. Manifestări similare s-au desfăşurat şi la Penitenciarul Brăila şi la Penitenciarul pentru minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 311, Ultimul acces: 2026-11-10 14:30:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1