Nepsis Italia a organizat ateliere duhovniceşti la Torino: Care au fost rezoluţiile sesiunilor de lucru[2025-01-17]de Andrei UrsuleanÎn perioada 13-14 ianuarie, Nepsis Italia a organizat două ateliere duhovniceşti dedicate tinerilor şi părinţilor acestora la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” din Torino. Rezoluţiile sesiunilor de lucru se referă la importanţa alegerilor corecte, respectul şi iubirea faţă de părinţi, precum şi necesitatea de a oferi mai întâi ceea ce dorim să primim de la ceilalţi. Atelierele au fost susţinute de pr. Dragoş Pavel, parohul Comunităţii „Învierea Domnului” din localitatea Massa. Manifestările au debutat luni, 13 ianuarie, cu slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, oficiată în biserica parohială, urmată de o seară duhovnicească cu tema „Familia creştină, mit sau adevăr?”. Programul a continuat în ziua următoare cu Sfânta Liturghie, urmată de un atelier tematic despre comunicare şi iubire în familie. Activităţile au inclus jocuri interactive şi dialoguri care să-i încurajeze pe tineri să se apropie mai mult de părinţi. Un al doilea atelier a avut loc spre seară şi a fost dedicat părinţilor tinerilor participanţi. Materialul furnizat în cadrul sesiunii de lucru a vizat întărirea relaţiilor părinte-copil. Rezoluţii Rezoluţiile sesiunilor de lucru au pus accent pe ideea că viaţa este un drum plin de alegeri, unele mai bune, altele mai rele. În acest context, a fost subliniată necesitatea de a căuta ajutor în procesul de luare a deciziilor, în special de la părinţi. De asemenea, rezoluţiile au subliniat importanţa respectului faţă de părinţi şi grija faţă de aproapele. Sfaturi pentru părinţi În cadrul conferinţei au fost redate mai multe idei centrale despre familia creştină, fiind evidenţiat faptul că aceasta este o instituţie de drept divin. Părinţilor le-a fost subliniată importanţa armoniei în familie, prin sprijinul reciproc dintre soţi. Soţiile trebuie să îşi ajute soţii să îşi descopere darul, iar soţii trebuie să sprijine soţiile să se împlinească în rolurile lor, astfel încât fiecare să devină soţ şi părinte. De asemenea, a fost faptul că pentru o familie echilibrată, este esenţial ca soţii să înveţe să se comunice şi să se înţeleagă reciproc. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2026-11-10 09:26:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1