Şcoala românească din Glasgow a reunit online copii din întreaga diasporă pentru a serba Ziua Culturii[2025-01-18]de Diandra DavidŞcoala românească „Sfântul Nicolae” din Glasgow a organizat de Ziua Culturii Naţionale un eveniment dedicat poetului Mihai Eminescu. Au participat online mai mulţi părinţi şi copii din întreaga diasporă. Evenimentul „Mihai Eminescu sărbătorit de copii” a fost organizat de Daniela Ciupală, coordonator al şcolii româneşti „Sfântul Nicolae” din Glasgow. Astfel, viaţa şi opera poetului au fost dezbătute pe o platformă online. La întâlnire s-a alăturat şi Preasfinţitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român ales al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a vorbit despre păstrarea şi transmiterea identităţii româneşti în diaspora: „A fi român în strănătate este o binecuvântare, dar în acelaşi timp şi o responsabilizare. Cu toţii sunt chemaţi să transmitem mai departe şi să ţinem vie moştenirea culturală şi credinţa”. „De aceea, azi când îl comemorăm pe Eminescu, ne dăm seama că el este simbolul dorului şi al dragostei, al frumuseţii limbii noastre, dar şi al identităţii noastre româneşti pe care o purtăm, fie că suntem în Anglia, Scoţia, Italia, Spania sau Germania, Cehia, Grecia. Şi prin versurile sale, ne regăsim pe noi înşine”, a transmis Preasfinţitul Părinte Atanasie. La final, Preasfinţia Sa a adăugat că importanţa culturii este liant care îi ţine uniţi pe cei din ţară şi pe cei din diaspora românească. Institutul limbii române ca limbă europeană din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca este partener al şcolii româneşti „Sfântul Nicolae” din Glasgow. Profesorul Elena Platon, director al Institutului Limbii Române ca Limbă Europeană din cadrul UBB Cluj, a anunţat că s-a semnat acordul de parteneriat prin intermediul căruia vor exista mai multe activităţi de colaborare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 353, Ultimul acces: 2026-11-10 14:28:23
|
Timp total: 0.04s...
[]:1