Aproape 300 de români au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată de Episcopul Nectarie după întronizare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Aproape 300 de români au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată de Episcopul Nectarie după întronizare

[2025-01-13]
de Alexandru Boboc

Aproape 300 de români au participat duminică la prima Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Nectarie al Irlandei şi Islandei, după întronizare, la Centrul Eparhial din Dublin.
La slujbă au participat invitaţi din Franţa şi România, în special de la Mănăstirea Crasna, unde Episcopul Nectarie a fost stareţ, familia ierarhului şi fiii săi duhovniceşti. De asemenea a fost prezent şi europarlamentarul Gheorghe Cârciu.
Începutul misiunii Preasfinţitului Părinte Nectarie în noua eparhie a coincis cu Duminica în care este serbată începerea propovăduirii Domnului.
„În toată această perioadă, din data de 6 ianuarie, am fost sub aureola acestui mare praznic al Botezului Domnului, care, aşa după cum şi Evanghelia de astăzi de la Sfântul Evanghelist Matei ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, începând cu momentul acesta, adresează poporului mesajul pe care Sfântul Ioan Botezătorul l-a adresat”.
Ierarhul a amintit de îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”.
„Un mesaj prin care ne identificăm cu toţii pentru că este o provocare, este o chemare adresată fiecăruia dintre noi, numai dacă lucrăm în inima noastră pocăinţa, numai dacă lucrăm în inima noastră virtuţile evanghelice, din mila lui Dumnezeu, putem să ne facem părtaşi ai Împărăţie Cerurilor”.
Episcopul Nectarie le-a mulţumit tuturor invitaţilor pentru participarea la Sfânta Liturghie şi i-a îndemnat pe credincioşi să continue activităţile edificatoare desfăşurate în parohiile din Irlanda şi Islanda.
Context
Preasfinţitul Părinte Nectarie a fost întronizat sâmbătă ca Episcop al Irlandei şi Islandei. Evenimentul a avut loc la Biserica „Sf. Columba” a Parohiei Dublin II. Anterior, a fost ales în această demnitate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data din 25 octombrie.
Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei şi Islandei, cu sediul la Dublin, a fost înfiinţată în data de 29 februarie 2024.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 320, Ultimul acces: 2026-11-10 09:15:47