Ministrul Daniel David la Radio Trinitas: Educaţia este calea regală spre succesul şi emanciparea socială[2025-01-13]de Alexandru Boboc„Educaţia este calea regală spre succesul social şi spre emanciparea socială, acesta este un mesaj pe care aş vrea să-l dau în societate. Sunt mai multe căi, dar calea principală este aceasta”, a spus noul Ministru al Educaţiei şi Cercetării, profesorul Daniel David, la Radio Trinitas. Intervenţia telefonică a ministrului a avut loc în cadrul Emisiunii „România la zi” realizată de Elena Ursache-Stoica şi difuzată live în data de 8 ianuarie. Între subiectele abordate s-au numărat identificarea problemelor comportamentale la elevi, abandonul şcolar şi îmbunătăţirea accesului la educaţie în contextul austerităţii economice. ‘Să-i ţii pe copii la şcoală „Ca să îmbunătăţim componenta asta de educaţie este important să-i ţii pe copii la şcoală. Avem o rată destul de mare a abandonului şcolar, ceea ce nu este în regulă, sunt diverse măsuri care sunt implementate în acest sens, de exemplu, inclusiv programul legat de masa caldă sau masa sănătoasă, cum îl mai numim”, a spus ministrul. „După aceea, sunt lucrurile pe care le-am anticipat la începutul discuţiei noastre. Este vorba de modul în care predau profesorii, nu atât ce predau, ci cum predau. Iar aici angajamentul este pentru programe de training astfel încât profesorii să poată să înveţe tehnologii şi metode moderne, interactive de predare”. „Mi-ar plăcea, de exemplu, ca abordarea clasică stai jos şi scrie după dictare lucruri care există scrise în manual sau în alte lucrări să nu mai existe în şcoala românească, decât dacă vrei să exersezi scrisul şi cititul, dar nu să transferi competenţe prin această metodă”, a declarat Ministrul Daniel David. Eficientizare Noul ministru al educaţiei şi-a propus să eficientizeze procesele educaţionale în actualul context economic-financiar. „Voi încerca să eficientizez lucrurile, fiindcă fiind o situaţie de austeritate economico-financiară mai pot salva bani organizând mai bine lucrurile cu aceiaşi bani, şi în acelaşi timp să mizez pe o creştere uşoară a bugetului, aşa cum a promis coaliţia, pentru a putea începe să implementăm realist”. De asemenea, ministrul educaţiei a menţionat că este prioritară finalizarea Planurilor cadru pentru învăţământul preuniversitar. Bullying În ceea ce priveşte pregătirea cadrelor didactice pentru a răspunde în cadrul situaţiilor de bullying, ministrul educaţiei a spus: „N-aş vrea să transform profesorii în poliţişti sau în psihologi sau în oameni care fac consiliere de diverse tipuri”. „Sigur că trebuie să fie pregătiţi să identifice diverse probleme, să poată să facă eventual o intervenţie primară de bază, dar foarte important este să ştie să-i orienteze pe copii spre aceşti specialişti care se ocupă de astfel de probleme”. Daniel David a spus că „este important să încercăm să oferim şi să susţinem angajarea acestor specialişti în sistemul educaţional, fiindcă altfel degeaba vrei să controlezi bullying-ul, alte aspecte legate de consumul de droguri, consumul de alcool, dacă tu n-ai în şcoală psihologi care se pricep la aceste probleme, nu mai vorbesc de ADHD sau de alte tipuri de probleme care ţin mai degrabă de componentă psihocomportamentală”. „Nu-i poţi transforma pe profesori, şi aşa au o mulţime de activităţi administrative, cum spuneam la un moment dat, adesea pe rafturile lor vezi mai multe bibliorafturi decât cărţi şi articole. Nu vreau să-i transform şi în specialişti în sănătate mentală şi în probleme psihocomportamentale”. „În primul rând trebuie să fie profesori, exact ceea ce au ales să facă şi trebuie să-i ajutăm să poată face acest lucru”. Mesaj către elevi Ministrul Educaţiei a adresat, la finalul emisiunii, un mesaj către elevi şi studenţi: „Sunt multe lucruri pe care le-aş spune, dar poate aş repeta ce am spus înainte. Să înţelegem cu toţii că educaţia binefăcută şi şcoala făcută bine este o cale importantă, cea mai importantă cale spre succesul social şi bunăstarea personală. Îi încurajez să înveţe şi să folosească această perioadă pentru viitorul lor”. România la zi este o emisiune marca Radio Trinitas de tip magazin, cu informaţii sociale, culturale şi economice, difuzată luni până vineri, de la 11.05 la 13.00. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 244, Ultimul acces: 2026-09-25 13:42:35
|
Timp total: 0.04s...
[]:1