Mai mulţi preoţi din Cluj au donat sânge în scop umanitar[2025-01-16]de Diandra DavidMai mulţi preoţi clujeni au donat marţi sânge în scop umanitar la Centrul Regional de Transfuzie din municipiu. Mobilizarea a venit ca urmare a unei acţiuni de solidaritate iniţiată de Protopopiatul Cluj I. Pr. Protopop Dan Hognogi a propus acţiunea umanitară, în sprijinul părintelui Casian Ioana, stareţul Mănăstirii Râşca, internat de curând la secţia de ATI a Clinicii Medicale III. Acţiunea nu este nouă pentru Centrul Regional de Transfuzie Cluj, întrucât mai mulţi preoţi ortodocşi donează constant sânge în scop umanitar. Gravitatea în absenţa lipsei de sânge poate duce uneori la pierderea de vieţi omeneşti. Au donat şi ce-au primit Deşi preoţii au fost recompensaţi cu tichete de masă pentru gestul lor, aceştia le-au donat celor aflaţi în nevoie. În speranţa ca exemplul să le fie urmat de cât mai mulţi oameni, pr. Dan Hognogi a transmis: „Intenţionăm ca şi pe viitor să organizăm, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, astfel de campanii de donare de sânge la nivel de Protopopiat. Îndemnul de a dona se adresează nu doar preoţilor, ci şi credincioşilor buni din parohiile pe care le păstoresc, cu conştiinţa că prin jertfa fiecăruia putem salva o viaţă”. Statistica la nivel naţional arată că doar 4 din 10 români donează sânge cel puţin o dată pe an. În România, sub 2% din populaţie donează anual sânge, adică doar o cincime din media celorlalte state din Uniunea Europeană. Prin campaniile de donare de sânge organizate din 2013, Patriarhia Română încurajează creşterea numărului donatorilor de sânge. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 337, Ultimul acces: 2026-09-25 15:40:38
|
Timp total: 0.05s...
[]:1