Michael Hesemann: Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Michael Hesemann: Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor

[2025-01-11]

La Editura Sapientia din Iaşi a apărut recent cartea: „Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor”, scrisă de Michael Hesemann şi tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieş. Cartea apare în colecţia „Vieţile sfinţilor”, în formatul 14×20, are 336 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 40 lei. Iată o prezentare din cuvintele autorului cărţii.

Opiniile sunt împărţite asupra lui Paul. Pentru unii, este cel mai mare dintre toţi apostolii; pentru alţii, este un falsificator al mesajului lui Cristos. Performanţa sa istorică fără pereche este de necontestat. Unii au văzut în ea o „procesiune a lui Alexandru răsturnată”. Dacă armata macedoneană a dus cultura greacă până la Indus, lumina lui Cristos a venit prin Paul din Răsărit până la Roma, poate chiar în Spania. A început cu misiunea către neamuri; prin el, o sectă evreiască a devenit cea mai mare dintre toate religiile lumii. Aşadar, este absolut legitim să îl numim al doilea fondator al creştinismului. A muncit fără încetare pentru atingerea acestui obiectiv. El a parcurs peste 30.000 de kilometri – parţial pe reţeaua bine dezvoltată de drumuri romane, parţial pe scândurile clătinându-se ale navelor antice, o alternativă mai riscantă: de patru ori, după cum ştim din scrisorile sale şi din Faptele Apostolilor, a suferit naufragiul. Nimic însă nu l-a împiedicat să continue să vestească evanghelia: nici diverse şederi în închisoare, nici biciuirile, persecuţia constantă şi chiar o lapidare căreia i-a supravieţuit, nici măcar boala lui, probabil malarie. Astfel, bărbatul din Tars este o minune a puterii voinţei şi a tăriei credinţei.
Însuşi Paul, în Scrisoarea către Romani, s-a intitulat „slujitor al lui Cristos Isus, chemat [să fie] apostol, ales [ca să vestească] evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1). Dar evanghelia despre moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu Isus, pe care el a proclamat-o, a fost oare într-adevăr învăţătura autentică a Nazarineanului? Creştinătatea dispută în acest sens de aproape 2000 de ani. Pentru ebioniţii iudeo-creştini, el era deja Anticristul, deoarece a dus evanghelia la neamuri şi, pe deasupra, s-a abţinut să îi facă circumcişi. Ereticul Marcion (85-160) a respins la rândul său fiecare element evreiesc al credinţei: din cele patru Evanghelii, a considerat-o valabilă doar pe cea după sfântul Luca, iar din scrisorile apostolilor, doar scrisorile lui Paul, desigur, într-o versiune „dez-iudaizată” de el. Sfântul Augustin (354-430) s-a convertit când l-a citit pe Paul, în timp ce Martin Luther (1483-1546) s-a referit la Scrisoarea către Romani în revolta sa împotriva Bisericii. Teologii de astăzi îl acuză că a gândit anacronic şi că l-a înţeles greşit pe Apostolul neamurilor. Când Paul a scris că numai credinţa duce la mântuire, el a respins reglementările stricte ale purităţii Legii mozaice, însă nu operele de binefacere şi eforturile de a sfinţi viaţa de zi cu zi, aşa cum învaţă Biserica Catolică.
Filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) l-a făcut pe Paul ţinta polemicii sale antisemite şi anticreştine. Tocmai pe vestitorul iubirii lui Dumnezeu, el l-a numit un „geniu al urii”; prin el, evreii s-ar fi răzbunat pe romani şi civilizaţia antică s-ar fi supus unei „morale a sclavilor”. Adolf Hitler, care îl considera pe Isus un „arian” şi creştinismul primar drept o „mişcare de protest faţă de iudaism”, a fost de acord cu el din toată inima. Astăzi, pe de altă parte, este la modă să îi imputăm lui Paul că ar fi fost un agent al romanilor care l-a interpretat pe revoluţionarul evreu Isus ca „fiu al lui Dumnezeu după modelul elenistic” pentru a dezamorsa o mişcare mesianică explozivă. Cel puţin aşa se spune în bestsellerele populiste, precum operele britanicilor falsificatori de istorie Michael Baigent şi Richard Leigh (The Jesus Papers: Exposing the Greatest Cover-Up in History), americanul care s-a împotrivit descoperirilor de la Qumran Robert Eisenman (James the Brother of Jesus) şi compatriotul său nu mai puţin aventuros James Tabor (The Jesus Dynasty), care susţine că ar fi găsit mormântul tatălui lui Isus, un legionar roman, la Bingen, pe Rin.
În realitate, Paul nu era nimic din toate acestea. Dacă primii creştini ar fi fost activi politic, cu greu ar fi fugit din Ierusalim când a izbucnit răscoala iudaică. Dacă Paul l-ar fi interpretat pe Isus, cu siguranţă nu ar fi fost susţinut de discipolii Nazarineanului. De fapt, în primele sale călătorii misionare, el a fost însoţit de membri ai comunităţii primare de la Ierusalim, care cu siguranţă trebuiau să-l controleze totodată în predicarea sa. De la Qumran, de la descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, ştim despre cristologia paulină că îşi trage rădăcinile în idei evreieşti străvechi despre Mesia (care nu erau în niciun fel omogene). Cel puţin Evanghelia a patra, care prezintă filiaţiunea divină a lui în cel mai impresionant mod, a fost scrisă după scrisorile lui Paul. Autorul ei este Ioan, ucenicul iubit şi cel mai de încredere discipol al lui Isus, care, după plecarea Sfântului Paul, a preluat conducerea comunităţii creştine din Efes. Paul nu a văzut niciodată unul dintre cele mai importante centre ale Bisericii primare, Alexandria; cu toate acestea, acolo nu a luat naştere nici o teologie de trend independentă de el. Dacă Paul ar fi fost într-adevăr în slujba Romei, cu greu ar fi fost încarcerat timp de patru ani de oficialităţile romane şi executat ulterior din porunca împăratului. […]
Timp de opt ani am mers pe urmele Apostolului neamurilor, călătorind în Grecia şi Turcia, în Israel şi Cipru, Spania, Malta, sudul Italiei şi din nou la Roma, până când am reuşit să scriu această carte. Când a fost publicată prima ediţie în limba germană, în Roma se plănuia deschiderea sarcofagului său, redescoperit cu doar câţiva ani în urmă în locul venerat în mod tradiţional. Odată cu descoperirea oaselor Apostolului, o tradiţie creştină a fost încă o dată confirmată în mod impresionant. Ulterioare investigaţii sunt rezervate generaţiilor viitoare. Până atunci, însă, este important să rezumăm ceea ce ştim despre omul din Tars, care îşi aşteaptă învierea acolo, poate cu mai multă certitudine decât oricine altcineva.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 349, Ultimul acces: 2026-11-10 11:07:49

Timp total: 0.04s...

[]:1