Cardinalul Parolin va inaugura biserica Botezului Domnului în Iordania - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Parolin va inaugura biserica Botezului Domnului în Iordania

[2025-01-07]
Cardinalul Pietro Parolin (foto: Ercis.ro / Ovidiu Bişog)
Papa Francisc a scris o scrisoare secretarului de stat al Vaticanului, în timp ce se pregăteşte să călătorească în Iordania pentru a inaugura biserica Botezului Domnului. „Dumnezeu a dorit să îi sfinţească şi să îi salveze pe oameni nu individual şi fără nici o legătură între ei, ci a dorit să îi formeze într-un popor care să îl recunoască în adevăr şi să îl slujească în sfinţenie”, a scris Sfântul Părinte, citând din Lumen Gentium, Cardinalului Pietro Parolin, care a fost numit legat pontifical pentru consacrarea bisericii.

Ceremonia, programată pentru vineri, 10 ianuarie, marchează cea de-a 25-a aniversare a pelerinajului anual al Bisericii Catolice la locul Botezului lui Isus. Cardinalul va prezida Liturghia de consacrare şi inaugurare a noii biserici la locul de Botez de pe râul Iordan (Al-Maghtas). Printre concelebranţi se va afla Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul latin al Ierusalimului. La Liturghie va participa şi Adunarea Ordinariilor Catolici din Ţara Sfântă pentru toate Bisericile din regiune.
În scrisoarea sa, Papa a subliniat modul în care creştinii din Iordania aşteaptă cu nerăbdare consacrarea solemnă a bisericii Botezului lui Isus, a cărei construcţie a durat aproape 15 ani, o dovadă a iubirii Bisericii pentru această comunitate de credincioşi. Pontiful l-a invitat apoi pe Cardinalul Parolin să îi încurajeze pe creştinii iordanieni să îl imite tot mai mult pe Cristos, mărturisind cu forţe reînnoite speranţa vie care izvorăşte din credinţă şi să îşi iubească aproapele.
În fine, i-a cerut Cardinalului Parolin să transmită salutul său tuturor participanţilor la eveniment, nu numai catolicilor prezenţi, ci şi autorităţilor civile, credincioşilor de alte religii şi tuturor celor care promovează misiunea Bisericii, libertatea religioasă, pacea mondială şi demnitatea persoanei umane. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă de Papa Benedict al XVI-lea la 10 mai 2009. A fost construită în urma donaţiei lui Nadim Muasher, „cavaler de la Sfântul Mormânt”, care a construit-o în memoria fiului său Ayman, decedat în mod tragic într-un accident de maşină în apropierea locului Botezului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 280, Ultimul acces: 2026-11-10 06:58:22