Sf. Nichifor cel Lepros, cinstit în noua biserică din curtea Grădiniţei „Îngeraşii” a Episcopiei Giurgiului[2025-01-05]de Sorin IoniţeNoua biserică din curtea Grădiniţei „Îngeraşii” a Episcopiei Giurgiului şi-a serbat sâmbătă unul dintre hramuri. Mica biserică este închinată Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros, dar mai are hramurile „Naşterea Maicii Domnului”, „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca şi Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”. De sărbătoarea Sfântului Nichifor, Episcopul Ambrozie al Giurgiului a liturghisit în comunitate iar credincioşii au avut ocazia să cinstească fragmente din moaştele Sfântului Ioan Rusul şi ale Sfântului Nichifor Leprosul. Episcopul Giurgiului le-a vorbit credincioşilor despre viaţa sfântului serbat. De asemenea, Preasfinţia Sa a menţionat că am intrat în Anul centenar al Patriarhiei Române şi că Biserica va organiza mai multe evenimente aniversare cu acest prilej. La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie i-a felicitat pe părintele Avram Tudorel Alexandru, parohul bisericii, pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teodor Şerban, Vicarul Episcopiei Giurgiului şi Stareţul Mânăstirii Sf. Ioan Rusul, pe ctitori, preoţi şi ostenitori pentru eforturi, jertfă şi implicarea la construcţia şi pictarea noului lăcaş de cult. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 311, Ultimul acces: 2026-11-10 09:19:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1