ONU a declarat 2025 Anul internaţional al conservării gheţarilor[2025-01-03]de Diandra DavidAdunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat 21 martie drept Ziua mondială a gheţarilor şi a declarat anul 2025 Anul internaţional al conservării acestora. Rezoluţia a fost adoptată în decembrie ca urmare a conştientizării rolului pe care gheaţa îl are în sistemul climatic. Zăpada are efecte asupra impactului economic, social şi de mediu al schimbărilor iminente în criosferă, motiv pentru care în 2025 este necesară o atenţie sporită la nivel global asupra temei. Anul internaţional al conservării gheţarilor este în acord cu priorităţile etapei a IX-a din Programul Hidrologic Interguvernamental UNESCO şi cu Planul Strategic al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM). În acest context, UNESCO şi OMM colaborează cu organizaţiile şi guvernele invitate să faciliteze implementarea Zilei mondiale şi a Anului internaţional. Peste 75 de organizaţii internaţionale şi 35 de ţări fac eforturi considerabile în această direcţie, fiind reprezentate de un consiliu consultativ şi patru grupuri operative. Rolulul critic al gheţarilor Scopul rezoluţiei ONU este de conştientizare la nivel global a rolului critic al gheţarilor. Schimbările iminente în criosfera Pământului pot fi prevenite prin împărtăşirea celor mai bune practici şi cunoştinţe în abordarea problemelor legate de topirea accelerată a gheţarilor. Există peste 275.000 de gheţari în lume, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 700.000 km şi stochează aproximativ 170.000 km de gheaţă, fiind o sursă de apă dulce pentru oameni, animale şi plante. Problemele au început în secolul al XIX-lea, încălzirea globală fiind factorul care declanşează ierni scurte cu mai multă zăpadă decât ploaie, şi veri lungi şi secetoase. Aceste schimbări pot avea un impact grav asupra vieţii şi ecosistemelor, crescând riscul de geohazarduri, modificând disponibilitatea regională a apei şi contribuind la creşterea nivelului mării la nivel global. Impactul schimbărilor climatice 70% din apa dulce de pe Pământ există sub formă de zăpadă sau gheaţă. Îngrijorările vin în urma examinării gheţarilor care se află în proces de micşorare, provocând o disponibilitate redusă a apei. Schimbările climatice şi ale criosferei impactează serios ciclul apei, inclusiv modificarea momentului de topire al gheţarilor şi al deversării fluxului de topire. Modificările stratului de zăpadă vor avea efecte mai ales asupra regiunilor uscate sezonier, determinând o mai mare concurenţă pentru apă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 331, Ultimul acces: 2026-11-10 17:48:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1