La cumpăna dintre ani la Timişoara[2025-01-02]foto: Gerhardus.roÎn Dieceza de Timişoara, pentru mulţi credincioşi romano-catolici ultima zi a anul civil nu înseamnă doar voie bună, distracţie şi închinarea unui pahar cu şampanie în cinstea noului an, ci şi o retrospectivă, o reflecţie asupra celor întâmplate în anul care tocmai se încheie şi mulţumire lui Dumnezeu, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru toate harurile primite. Totodată, omul credincios începe anul tot în faţa lui Dumnezeu, cerându-i milostivirea şi binecuvântarea pentru următoarele douăsprezece luni. Marţi, 31 decembrie 2024, la ora 18.00, în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timişoara a avut loc o Sfântă Liturghie solemnă şi o devoţiune de mulţumire la sfârşitul anului civil, ambele celebrate de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Au concelebrat mai mulţi membri ai Capitlului catedral: Mons. Johann Dirschl, Vicar general, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, pr. Árpád Király, arhidiacon, paroh de Arad-Şega, pr. Veniamin Pălie, arhidiacon, paroh de Reşiţa I, pr. Adalbert Jäger, decan, paroh de Timişoara VI Fratelia, pr. Dorin Gyula Filip decan, paroh de Ciacova, pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, pr. Tamás Bene, paroh de Cenad, pr. Sebastian Mirciov, paroh de Dudeştii Vechi, pr. János Kapor, paroh de Chişineu-Criş şi Satu Nou, precum şi pr. Péter Szabó, canonic emerit, pr. Daniel Pozsonyi, paroh de Jimbolia şi Cărpiniş şi pr. Branko Duma, capelan al parohiei Timişoara IV. Iosefin. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de Róbert Bajkai-Fábián, organistul Catedralei. La începutul Sf. Liturghii, Episcopul Diecezei a subliniat: „La sfârşitul anului este bine, ca să privim înapoi şi să vedem, concret, care sunt acele haruri, pentru care trebuie să îi mulţumim Bunului Dumnezeu.” În predica sa rostită în limbile maghiară, germană şi română, pr. Sebastian Mirciov, paroh de Dudeştii Vechi a vorbit atât despre gestionarea corectă a timpului, darul foarte preţios primit de la Dumnezeu, pe care nu trebuie să îl irosim, cât şi despre Anul Sfânt 2025, Anul Speranţei, proclamat de Sfântul Părinte Papa Francisc. „Să păşim în noul an cu încredere în Dumnezeu, care ne-a purtat şi până acum de grijă şi cu îndatorirea de a face bine în fiecare zi. Să închidem acest an cerând iertare pentru atâtea greşeli, când am observat că Cristos trecea pe lângă noi. Iar faptele bune, frumoase, pe care le-am putut săvârşi, să fie o încurajare, ca să nu părăsim drumul speranţei. Să ne propunem, că îl vom iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele mai mult, ca şi până acum. Să avem încredere în Providenţa Divină, să ne punem speranţa în Dumnezeu. Recunoştinţa nu trebuie să fie limitată doar la sfârşitul anului sau la momentele de sărbătoare. Ea trebuie să fie o parte din viaţa noastră zilnică. Putem mulţumi prin rugăciunile noastre, prin ajutorul acordat celor aflaţi în nevoie sau chiar şi în suferinţă, ştiind că Dumnezeu este alături de noi şi ne ajută să trecem prin orice încercare”, a conchis pr. Mirciov în predică. La sfârşitul Sf. Liturghii Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a dat binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament şi le-a urat tuturor celor prezenţi un an nou plin de har şi binecuvântat de Dumnezeu. În prima zi a anului 2025, în capela Ordinariatului Episcopal Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara, a celebrat o Sfântă Liturghie începând cu ora 10.00. Deoarece în 1 ianuarie Biserica Catolică sărbătoreşte solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, Episcopul diecezan i-a îndemnat pe cei prezenţi, ca să pună întreg anul sub ocrotirea Maicii Domnului, şi să parcurgă toate zilele ajutaţi de bunătatea şi iubirea ei de mamă. În predică, referitor la versetele Evangheliei (Lc 2, 16-21), Episcopul diecezan a evidenţiat trei gânduri: „Păstorii au plecat în grabă ca să îl caute pe Pruncul Isus – spune Evanghelistul. Este un îndemn şi pentru noi, ca atunci, când Dumnezeu ne cheamă la ceva, să nu ezităm. Cel de-al doilea gând este că păstorii «au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus». Să vorbim şi noi despre acele întâmplări, experienţe sau situaţii, care au legătură cu Dumnezeu. Iar după ce păstorii au vestit naşterea lui Isus, «Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei». Să medităm mai des asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Câteodată avem prea multe activităţi şi ne asumăm fapte, care nu sunt după voinţa lui Dumnezeu. Astfel obosim, şi grijile noastre vor pătrunde până şi în momentele noastre de rugăciune.” După Sfânta Liturghie, credincioşii s-au putut ruga până la ora 17.00 în faţa Preasfântului Sacrament, expus pe altarul capelei episcopale. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 321, Ultimul acces: 2026-11-11 02:08:18
|
Timp total: 0.04s...
[]:1