Mitropolitul Teofan în prima zi din an: Să ne conducem după înţelepciunea dumnezeiască[2025-01-02]de Alexandru Boboc„Se cuvine să începem acest an, această zi cu rugăminte adresată lui Dumnezeu: Să ne dăruiască putere să ne conducem anul acesta nu după filosofia, predaniile şi înţelepciunea acestei lumi, ci după înţelepciunea cea dumnezeiască”, a spus Mitropolitul Teofan în prima zi din an la Catedrala din Iaşi. Întaltpreasfinţia Sa a continuat cu îndemnul: „Să fim învăţaţi de cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt. Şi pentru a avea, poate, o anumită călăuză în cele pe care le avem de împlinit anul acesta, putem gândi, nădăjdui şi-l ruga pe Dumnezeu să fim poate ceva mai mult eficienţi întru cele dinăuntru. Întru cele dinăuntru se cuvine să avem tăierea-împrejur cea duhovnicească”. Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a amintit îndemnul Prorocului David: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu”. Pornind de la acest citat, ierarhul a îndemnat ca atunci când suntem cuprinşi de iureşul zilelor noastre să ne oprim pentru o clipă „să-L cunoaştem pe Dumnezeu, căci oricum nu putem schimba noi soarta lumii, nu ne putem schimba nici pe noi, cu atât mai mult lucrurile din exterior”. Prima zi din an În prima zi din an sunt înscrise în calendar trei sărbători: praznicul Tăierii-împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Vasile cel Mare şi noul an civil. Pentru a marca începerea noului an, se oficiază un Te Deum în cadrul căruia se rostesc rugăciuni speciale. De asemenea, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, care se săvârşeşte de zece ori pe an în Biserica noastră. Aproximativ 500.000 de persoane şi-au serbat ziua onomastică la începutul anului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 322, Ultimul acces: 2026-11-11 01:09:34
|
Timp total: 0.05s...
[]:1