PS Timotei către românii din Salamanca, Spania: Omul se poate mântui oriunde - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Timotei către românii din Salamanca, Spania: Omul se poate mântui oriunde

[2024-12-30]
de Alexandru Boboc

Episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din oraşul spaniol Salamanca. „Omul se poate mântui oriunde, atâta vreme cât are credinţă în Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
În predica sa, Episcopul Spaniei şi Portugaliei a evidenţiat posibilitatea mântuirii indiferent de locul în care ne-am afla.
„Este important să reţinem că, oriunde ne-am afla, putem să Îl găsim pe Dumnezeu şi să ne bucurăm de prezenţa Sa”.
„Un alt aspect însemnat pe care aş dori să îl reţinem este acela că, dacă ne-am lepădat de omul cel vechi, îmbrăcându-ne în cel nou, să nu ne întoarcem pe calea păcătoasă pe care am umblat până acum, ci să păşim pe calea cea mântuitoare, care duce la viaţa cea veşnică şi la fericire. Să păstrăm această îmbrăcăminte a harului pentru viaţa cea veşnică”, a îndemnat Preasfinţia Sa.
La finalul slujbei, preotul paroh Radu Costin Iacob a amintit că în această perioadă se împlinesc 15 ani de la înfiinţarea parohiei.
Comunitatea românească şi-a serbat cu anticipaţie hramul, pentru a putea participa un număr cât mai mare de persoane. Distanţele mari de parcurs între bisericile româneşti din diaspora determină sărbătorirea hramului comunităţii în duminica cea mai apropiată de cinstirea sfântului ocrotitor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 238, Ultimul acces: 2026-11-13 00:54:28