PS Timotei Prahoveanul ne îndeamnă să nu devenim irozi, izgonindu-L pe Mântuitorul departe[2024-12-29]de Ştefana Totorcea„Şi noi devenim irozi când nu-L mărturisim pe Mântuitorul şi când Îl izgonim departe, aşa cum L-a izgonit de demult un rege nedrept”, a avertizat duminică Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Dacă Mântuitorul nu revine în gândurile noastre şi în zilele de sărbătoare, înseamnă că El este încă izgonit de alţi irozi.” Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să nu uite de Dumnezeu la vreme de sărbătoare şi să nu-şi ucidă pruncii nenăscuţi, pentru a nu deveni noi irozi. Irod, ucigaş de prunci, asemenea lui Faraon „Dacă altădată Faraon, în Egipt, a poruncit să fie omorâţi toţi fiii iudeilor, să fie cruţate doar fiicele lor, pentru a li se pierde neamul, de această dată, Irod, ne spun Părinţii Bisericii, a devenit un nou Faraon, un alt ucigaş de prunci, aşa cum s-a întâmplat atunci când Moise, în chip minunat, a fost salvat de o moaşă, prin rânduiala lui Dumnezeu, el devenind apoi conducător al poporului şi reuşind, împreună cu Iosua lui Navi, să ducă Poporul Ales, aflat mulţi ani în exil în Egipt, să-l ducă în Pământul Făgăduinţei”, a subliniat ierarhul. „Iar mai înainte de Moise, un om drept ajunsese în Egipt după ce a fost vândut de fraţii lui. Este vorba despre Iosif cel drept, cel înţelept, care a aflat multă trecere la curtea Faraonului.” „Şi, atâta vreme cât a trăit el, atâta vreme cât a fost în anumite demnităţi la curtea Faraonului, Poporul Ales şi chiar fraţii lui, care l-au vândut, care l-au trădat, au fost ajutaţi”, a spus Preasfinţia Sa. „În această lumină este văzut Mântuitorul lumii. El a fost preţ de răscumpărare pentru toţi, chiar şi pentru cei care l-au trădat.” Cum să trăim sărbătorile „Marile sărbători trebuie să ne ridice mintea către Dumnezeu, să cugetăm cele înalte noi, cei atât de legaţi de ţărână”, a subliniat ierarhul. „Într-un colind frumos cântat de maicile de la Mănăstirea Cămârzani, despre Naşterea lui Iisus, la început ni se spune că oamenii se adunau mereu în preajma sărbătorii şi ascultau cuvintele despre cele întâmplate atunci la Betleem, unde S-a născut Mântuitorul.” „Aşa facem şi noi la zilele de sărbătoare şi chiar în zilele obişnuite, amintind de toate câte a făcut şi a învăţat Iisus. Şi, dacă petrecem aşa, înseamnă că Mântuitorul are loc în casa şi în inima noastră”, a subliniat episcopul vicar patriarhal. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit duminică la Catedrala Patriarhală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 236, Ultimul acces: 2026-11-13 00:33:52
|
Timp total: 0.06s...
[]:1