Papa Francisc despre angajamentul lui Jimmy Carter pentru pace şi reconciliere[2024-12-31]Jimmy Carter (foto: All Things Political, Flickr, CC BY-NC-ND 2.0)Papa Francisc a lăudat „angajamentul ferm” al fostului preşedinte american Jimmy Carter pentru pace şi reconciliere într-un mesaj de condoleanţe în urma decesului lui Carter la vârsta de 100 de ani, duminică. Mesajul Suveranului Pontif a fost publicat sub formă de telegramă de către secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, la 30 decembrie. Acesta a subliniat „credinţa creştină profundă” a lui Carter, care a motivat dedicarea sa pentru cauze umanitare. „Reamintind angajamentul ferm al preşedintelui Carter, motivat de o credinţă creştină profundă, faţă de cauza reconcilierii şi păcii între popoare, a apărării drepturilor omului şi a bunăstării celor săraci şi nevoiaşi, Sfântul Părinte îl încredinţează milostivirii infinite a lui Dumnezeu Atotputernic”, se arată în telegrama papală. Carter, baptist o viaţă întreagă, a murit duminică la domiciliul său din Plains, Georgia, fiind intrat în istorie ca primul preşedinte american care a primit un Papă la Casa Albă, când s-a întâlnit cu Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 1979, în timpul primei vizite papale a Pontifului polonez în Statele Unite. În ciuda divergenţelor teologice cu învăţătura catolică cu privire la mai multe probleme sociale, Carter a menţinut un dialog respectuos cu Vaticanul pe tot parcursul preşedinţiei sale şi al activităţii sale umanitare ulterioare. La întâlnirea lor istorică din 1979, Carter şi Papa Ioan Paul al II-lea au vorbit „nu ca diplomaţi, ci ca fraţi creştini”, conform înregistrărilor Arhivelor Naţionale. De-a lungul mandatului său post-prezidenţial, Carter a subliniat frecvent unitatea creştinilor în ceea ce priveşte convingerile fundamentale, recunoscând în acelaşi timp diferenţele confesionale. În cartea sa din 2005, „Our Endangered Values” (Valorile noastre pe cale de dispariţie), a menţionat că „majoritatea rudimentelor credinţei mele în Cristos ca Mântuitor şi Fiu al lui Dumnezeu sunt încă împărtăşite fără nici o îndoială de protestanţi, catolici, ortodocşi estici, copţi, adventişti de ziua a şaptea şi mulţi alţi oameni religioşi”. Fostul preşedinte a murit pe 29 decembrie, la vârsta de 100 de ani, după ce a intrat în îngrijire paliativă în februarie 2023. A fost cel mai longeviv preşedinte american din istorie. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 263, Ultimul acces: 2026-11-13 01:51:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1