35 de ani de la Revoluţie. Amintirile Părintelui Ioan Mura din Banat: „Mi-am luat singur libertatea. N-am primit-o de la nimeni.”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

35 de ani de la Revoluţie. Amintirile Părintelui Ioan Mura din Banat: „Mi-am luat singur libertatea. N-am primit-o de la nimeni.”

[2024-12-23]

de Diandra David

Cea mai mare năzuinţă din ochii copilului de atunci, care avea să călăuzească mai târziu paşii oamenilor spre Hristos, a fost dobândirea libertăţii. Nu atât pentru sine, cât pentru ceilalţi; dispus să plătească pentru această eliberare chiar cu preţul vieţii. Dorinţa sa de sacrificiu aduce aminte de vorbele părintelui şi marelui scriitor Nicolae Steinhardt: „dăruind vei dobândi”.
Născut în Banatul de Munte, la Caransebeş, într-o familie de multe ori asuprită, fie din pricina anilor de prizonierat ai bunicului în Primul Război Mondial, fie din cauza sistemului comunist, părintele Ioan Mura ne-a mărturisit:
„Nu voi putea uita vreodată nicio clipă pe care am petrecut-o între 15 şi 23 decembrie la Timişoara!”, îşi aminteşte părintele Ioan Mura care în acea vreme era un tânăr de 30 de ani.
„Ascultam Europa Liberă!”
Încă aude vocea Monicăi Lovinescu, glasul care a inoculat în părintele Ioan acel sentiment fidel al valorilor democratice:
„Fiind în copilărie, prin anii 65, aşa, bunicul mă punea străjer, câte o oră la poartă şi nu înţelegeam de ce. Asculta Europa Liberă şi ca nu cumva să vină cineva să-l prindă! Atunci mi-a intrat mie în minte ideea asta… şi-am auzit programele de la Europa Liberă şi am simţit că se va întâmpla ceva la nivel european! Eram gata să trag o gură de oxigen, de libertate, să iau o picătură în mintea şi în sufletul meu, nevrednic şi neputincios cum sunt!”, a declarat părintele Ioan Mura.
A absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, iar între anii 1980 – 1984 a fost înrolat în armata de la Lugoj, perioadă în care răzvrătirile împotriva sistemului au cunoscut cursă lungă. În 1984 a fost hirotonit la Timişoara, sub păstorirea Mitropolitului Nicolae Corneanu. Portretul de familie s-a conturat însă când a devenit tată a trei copii, apoi părinte duhovnicesc al unei întregi comunităţi, în faţa cărora a simţit responsabilitate şi datorie morală.
Mărturii de familie
Dragostea pentru Adevăr şi libertatea întru Hristos au luat formă în sufletul său în dimineaţa zilei de 15 decembrie 1989. Luptător anticomunist în bătăliile sângeroase din Munţii Banatului, bunicul părintelui a fost deportat, bătut până la pierderea cunoştinţei. În umbra acestor mărturii, albumul poveştilor de familie l-a tulburat, fiind dispus să lupte pentru libertate, la rândul său.
Nemulţumiri
Dincolo de nemulţumirile existenţiale, de ordin material, a făcut cunoştinţă şi cu anumite presiuni din partea Securităţii la adresa lui, fiind ispitit să se alăture sistemului, însă răspunsul lui a fost unul ferm:
„I-am scos afară şi le-am spus să nu mai intre, pentru că sunt un om înainte de toate!”.
„Singura probă de la CNSAS pe care o am, e că n-am fost eu în securitate”, a răspuns părintele.
Începând cu acel moment, preotul Ioan Mura avea să devină părtaş la suferinţa pricinuită de sistem familiei sale; încă o pagină a istoriei avea să rescrie în ADN-ul lui dorinţa răscumpărării libertăţii chiar cu preţul propriului sânge.
Prieteni ucişi
Înainte de a fi preot, cu sinceritate, recunoaşte că este om şi că a avut gânduri de a trece ilegal frontiera. Colegii lui din generaţie au fost pe rând: unii prinşi, alţii încarceraţi, alţii bătuţi cu brutalitate, altul omorât de grăniceri.
„Nici nu… Mi-e grea să îi pronunţ numele dictatorului, din a cărui poruncă, prietenul Caius, a fost omorât în 1978, când a încercat să treacă Dunărea spre viaţă de libertate. Ştiam, aveam în Caransebes, încă o dată vă spun, colegi care au dispărut pur şi simplu şi nu s-a mai ştiut nimic de ei.”
Revolta. Primele manifestări
Pregătit să moară oricând pentru ţară, cu suflet de preot şi ochi de tată, mi-a istorisit:
„Asta m-a determinat să merg la Timişoara, în mod special, să văd ce se întâmplă şi cum pot sluji oamenilor ca om mic, cetăţean şi preot deopotrivă. În data de 15 decembrie, de dimineaţă, am plecat la Timişoara, cu mici probleme cotidiene, aşa cum fac părinţii pentru copiii lor – să caute nişte rămăşiţe pe undeva. L-am întâlnit pe drum pe părintele Protopop Pleşu, care mi-a spus: Măi, Mura, tu ce cauţi aici? Tu n-ai auzit ce se mai întâmplă? Du-te urgent acasă, că lucrurile nu sunt bune.
Europa, Europa!
Ajuns în Piaţa Sfânta Maria, în jurul orei 12:00, a văzut 30 – 40 de persoane care manifestau paşnic, strigând: „Europa, Europa!” S-a alăturat cu entuziasm şi el mulţimii:
„Când am auzit că se strigă libertate, când am auzit că se strigă jos dictatura, am simţit că mă eliberez. Şi cu porţia asta de libertate, mi-am dorit ceva ce nu-i normal pentru lumea, nici de-atunci, nici de-acum; să săvârşesc o jertfă pentru copiii mei şi pentru familia mea. Mi-am asumat un enorm risc, dar am avut scut pe Dumnezeu în fiecare clipă, de atunci şi până azi”, a declarat pr. Ioan Mura.
Membrii Securităţii în Piaţa Sf. Maria
În acea mică mulţime, de 30 – 40 de persoane, au fost infiltraţi dintre cei care serveau altor instituţii. Părintele Ioan îşi aduce aminte de felul în care un civil, pe care nu l-a văzut niciodată, a încercat să-l agreseze, recunoscându-l în mulţime, deşi nu purta rasa preoţească.
„M-a prins un cetăţean de mână şi m-a întrebat ce caută un preot acolo. De unde mă cunoştea, eu nefiind îmbrăcat în ţinută preoţească? Atunci cu toată forţa mea, m-am smuls din mână acelui individ. În momentul respectiv, am simţit că e un început al libertăţii mele”.
Foto credit: opiniatimişoarei.ro
Două gloanţe
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului spunea că la Revoluţia din 1989, peste Timişoara a plouat cu gloanţe. Părintele Mura îşi aminteşte cum de-a lungul vieţii sale a scăpat de două gloanţe, care l-ar fi putut răpune. Sinesteziile acestor amintiri, din armată sau din Piaţa Sfânta Maria, l-au făcut să audă din nou ecoul şuierător al acelor ani.
„De două ori, de două ori Dumnezeu m-a scăpat de glonţul ucigaş. Am avut şansa să aud cum şuieră un glonţ pe lângă ureche, pentru că şuieratul îl auzi la mai puţin de 5 cm. Dar dacă Dumnezeu a vrut să mai trăiesc, a vrut Dumnezeu să vă fac şi mărturisirea aceasta”.
S-a implicat Biserica?
„Îmi amintesc că s-au tras clopotele”.
În ziua tragerilor, pr. Mura a cunoscut doar trei consăteni pe care i-a văzut în mulţime.
„Vă pot măturisi, că după ce am parcurs drumul de la Judeţeana de Partid, l-am întâlnit pe părintele profesor Nicolae Niaga de la Sibiu. M-am prezentat, iar părintele a spus: dragul meu, dumneata eşti aşa de tânăr!”.
„Întâmplarea face că am scris după 90, în ziarul nostru bisericesc de la Mitropolia Banatului, despre părintele profesor, iar răspunsul lui nu a întârziat să apară, printr-o scrisoare, la o venerabilă vârstă de aproape 90 de ani”.
Foto credit: Facebook / Opera Naţională din Timişoara
„Am mai întâlnit preoţi. În balconul operei, alături de oameni simpli, curajoşi, s-au alăturat preotul Stelica Porza, părintele Ilie Dumitru de la Becicherec”.
Rânduiala lucrurilor
Potrivit relatărilor martorului, cel mai înălţător moment pe care l-a trăit a fost în 20 decembrie. Coloana de manifestanţi, în frunte cu Ion Marcu şi Ion Savu, s-a oprit între catedrală şi operă.
„De ce oare acesta a fost singurul loc unde s-a oprit? N-a fost rânduiala lui Dumnezeu? Între capitol şi primărie, s-au aflat nenumărate rânduri de forţe de opresiune, securişti, miliţieni, Dumnezeu ştie, inclusiv cu armamentul din dotare”.
„Trageţi, împuşcaţi-mă!”
Acestea ar fi fost cuvintele pe care însuşi părintele Mura le-ar fi strigat, dacă ar fi avut ocazia. I-a rămas întipărit în minte chipul tânărului curajos, ale cărui vorbe au răsunat mai ferm decât şuieratul gloanţelor.
„Unul dintre tinerii care era în primul rând, cu un curaj extraordinar, şi-a rupt cămaşa după el şi a spus: „Trageţi, împuşcaţi-mă!” Extraordinar, efectul a fost deosebit, s-au retras trupele de opresiune şi ne-am continuat drumul. Acum, ce mai pot eu să spun? Doar că Dumnezeu a avut un plan”.
Mitul uşilor închise
Revoluţia de la 1989 a servit nu de puţine ori motiv de acuzare a Bisericii Ortodoxe Române, despre care unii, din zvonuri, susţin că şi-ar fi închis uşile în faţa victimelor, pentru care astăzi se fac slujbe de pomenire. Încă un martor dezminte acest lucru.
„Înainte de 90, Biserica avea un program liturgic prestabilit. Bisericile nu erau, cum sunt azi, deschise continuu. Poate în mediul rural, dacă venea cineva, deschideai biserica. Părintele Ion Radu sau părintele Bendariu, diaconi la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, pot să vă mărturisească”.
„În momentul în care s-a deschis focul, în 17 decembrie, în proximitatea catedralei, Sorin Lea, care a fost împuşcat în cap, a fost tras de unii dintre participanţi în interiorul Catedralei şi au împins uşile de frică să nu cumva să intre să-i împuşte ceilalţi”, ne confesează pr. Mura.
Mai multe dovezi…
Zilele acestea a apărut cartea „Preoţi ortodocşi cu sfânta cruce sub tricolor”, la 35 de ani de la declanşarea Revoluţiei din 1989. Autorul cărţii este preotul vicar Ionel Popescu.
„Pe copertă e o poză şi acolo o să-l vedeţi pe preotul Mura, în geacă, în ţinută civilă, cu steagul în mână, în data de 20 decembrie, 89. Am avut inspiraţia să produc proba ADN a imaginii mele. N-am niciun merit sau efort pentru libertatea pe care mi-am luat-o singur. Nu am! Immanuel Kant spune, cine alege în viaţă să trăiască precum un vierme, să nu strige când este strivit în picioare. Eu n-am putut să fiu vierme”, a transmis pr. Mura.
Dacă probele ADN nu au fost suficiente pentru a demonstra implicarea preoţilor ortodocşi în recâştigarea libertăţii poporului român, atunci ar trebui să amintim de toţi sfinţii eroi – martiri, care s-au răzvrătit pentru Hristos şi pentru ţară.
Foto credit: Ioan Mura / arhivă personală
Mărturisitori din temniţele comuniste
2025 a fost declarat „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”. În acest context, pr. Mura îşi continuă pledoaria cu următoarele cuvinte:
„Am venit la Călacea şi un fost vieţuitor în temniţele comuniste, Ioan, săracul în manifestările lui, de nebunie controlată, mi-a dat să-i citesc nişte poezii, după ani de zile de temniţă. Cei care au fost în comunitatea Călacea: Petru, Arcadiu Coandră, Lazăr, mi-au povestit ororile pe care le-au trăit ei în vremuri extraordinar de grele. Părintele Adam de la Zărveş, la fel, mi-a relatat ororile sistemului comunist. Toate lucrurile astea, n-am avut de unde să le ştiu dacă nu le-aş fi primit prin viu grai”.
Spre deosebire de acei ani grei, când cunoaşterea era cenzurată şi transfigurată ideologic:
„Acum, după 90… am în faţa ochilor mei, mărturisirile făcute de părintele Dimitrie Berjan, de Ion Băurceanu, Aurelian Gulan, Aspasia Oţel Petrescu, Doina Cornea, Dumitru Bacu, Ioan Nandriş, Ioan Ionolide.”
Cuvinte din Cuvânt
„În sfârşit trăiesc şi eu momentul libetăţii şi exclam ca dreptul Simeon: Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel!”, a conchis pr. Mura.
Libertatea cu preţul vieţii
„Măturii au primit de la unul care priveşte profund chipul celor care nu mai sunt în viaţă. Ei emană o linişte, o bucurie a sufletelor lor cu Dumnezeu, dar sunt şi trupuri care au anumite tristeţi, semne de întrebare care le sunt întipărite pe chip. Şi de-aia Timişoara de la nord la sud, de la est la vest, este sfinţită cu sânge de martiri.”
Un mesaj pentru tineri
În încheiere, pr. Ioan Mura le transmite tuturor tinerilor:
„Că noi şi în moarte suntem toţi ai lui Dumnezeu şi să nu se teamă sub nicio formă de cei ce ucid trupurile. Să-şi depăşească toate angoasele, lipsa de lumină şi să meargă înainte cu credinţă în Dumnezeu”.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 408, Ultimul acces: 2026-11-12 22:58:11

Timp total: 0.04s...

[]:1