Papa către Curia Romană: Nu vorbiţi niciodată de rău unii despre alţii[2024-12-21]foto: Vatican Media„O comunitate eclezială trăieşte într-o armonie caracterizată de veselie şi fraternitate în măsura în care membrii ei merg pe calea smereniei, refuzând să se gândească şi să se vorbească de rău unii pe alţii.” În discursul său anual de Crăciun adresat sâmbătă Curiei Romane din Vatican, Papa Francisc a avertizat din nou împotriva efectelor distructive ale zvonurilor şi bârfelor negative care, a spus el, „otrăvesc inimile şi nu duc nicăieri”. Concentrându-se pe îndemnul Sfântului Paul de „a binecuvânta şi nu blestema” (Romani 12,14), tema discursului său, Sfântul Părinte i-a încurajat pe membrii Curiei să se abţină de la vorbe răutăcioase şi să promoveze în schimb o comunitate de lucru armonioasă şi veselă. „Bârfa dăunează legăturilor sociale, otrăveşte inimile şi nu duce nicăieri. Aşa cum se spune adesea: bârfa nu duce la nimic.” Mai mulţi copii ucişi în Gaza: Este o cruzime Înainte de a-şi începe reflecţia, Papa Francisc şi-a îndreptat din nou gândurile către războiul din Gaza, unde vineri raidurile aeriene israeliene au ucis cel puţin 25 de palestinieni, inclusiv şapte copii din aceeaşi familie în Jabalia al-Nazl, în timp ce Israelul continuă să bombardeze teritoriul deja devastat. „Acesta nu este război. Aceasta este cruzime”, a deplâns Papa în comentariile sale libere. „Vreau să spun acest lucru pentru că îmi atinge inima.” Sfântul Părinte a continuat apoi să reflecteze asupra virtuţii smereniei şi a relevanţei sale profunde pentru viaţa şi comunitatea creştină, conectând-o la misterul Întrupării. „A vorbi de bine şi a nu vorbi de rău este o expresie a smereniei, iar smerenia este semnul distinctiv al Întrupării şi, în special, al misterului Naşterii Domnului pe care suntem pe cale să îl celebrăm”, a spus el, făcând referire la cuvintele Sf. Paul din Scrisoarea către Romani. Calea spre smerenie: autoacuzarea Ca modalitate de cultivare a smereniei, Papa Francisc a sugerat practica autoacuzării, bazându-se pe învăţăturile maeştrilor spirituali creştini timpurii precum Dorotei din Gaza. Înţelepciunea lui Dorotei pleda pentru introspecţie şi transformarea gândurilor negative despre ceilalţi în gânduri pozitive. Autoacuzarea, a remarcat Pontiful, „este baza pentru a putea spune «nu» individualismului şi «da» spiritului eclezial al comunităţii”, în care „toţi sunt păzitori unii pentru alţii şi merg împreună în smerenie şi caritate” şi „sunt eliberaţi treptat de suspiciune şi neîncredere”. „Când se vede un defect la o persoană, se poate vorbi doar cu trei persoane: cu Dumnezeu, cu persoana în cauză şi, dacă nu se poate vorbi cu persoana aceea, cu cel din comunitate care se poate ocupa de caz. Nimic mai mult.” Practica autoacuzării, a explicat Sfântul Părinte, oglindeşte „condescendenţa” (synkatabasis) lui Dumnezeu în Întrupare, un act de smerenie divină în care „Cel Preaînalt alege să devină mic, ca un bob de muştar, ca o sămânţă de om în pântecele unei femei”, luând „asupra Sa povara insuportabilă a păcatului lumii”. Această realitate, a continuat Papa Francisc, este exemplificată de Fecioara Maria, care a participat de bunăvoie la planul lui Dumnezeu cu smerenie, făcând din ea un arhetip al acestei virtuţi teologice: „Ea nu a avut nici un motiv de autoacuzare, dar a ales în mod liber să coopereze pe deplin la condescendenţa lui Dumnezeu, la smerirea Fiului şi la coborârea Duhului Sfânt”, a spus el. Binecuvântaţi noi înşine, să îi binecuvântăm la rândul nostru pe alţii Amintind că Întruparea Cuvântului ne arată că Dumnezeu nu ne-a condamnat, ci ne-a binecuvântat, Pontiful a subliniat că „tocmai pentru că noi înşine am fost binecuvântaţi, îi putem binecuvânta pe alţii la rândul nostru”. Această binecuvântare izvorăşte din cufundarea în harul lui Dumnezeu, prin „momente de întâlnire, de prietenie, într-un spirit de deschidere şi generozitate”, care ne pot ajuta să reînnoim şi să dăm o nouă viaţă muncii de birou, care altfel poate deveni aridă. „Dacă inimile noastre sunt îmbrăţişate de această binecuvântare primordială, atunci vom fi capabili să binecuvântăm pe toată lumea, chiar şi pe cei de care nu ne pasă sau pe cei care ne-au tratat rău”. Artizani ai binecuvântării Papa a continuat subliniind că, în calitate de membri ai Bisericii, „semn şi instrument al binecuvântării lui Dumnezeu pentru umanitate”, noi toţi suntem chemaţi să devenim „artizani ai binecuvântării”, imaginând Biserica precum un râu vast care se ramifică în numeroase revărsări pentru a aduce lumii binecuvântarea lui Dumnezeu. El a descris Curia Romană drept un „atelier” în care roluri diverse contribuie la această misiune: „Îmi place să mă gândesc la Curia Romană ca la un mare atelier în care există un număr nelimitat de slujiri diferite, dar în care toată lumea lucrează pentru acelaşi scop: să îi binecuvânteze pe alţii şi să răspândească binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Maicii Biserici în lume”. Muncă ascunsă şi smerită Papa a lăudat în special munca „ascunsă” desfăşurată de personalul de birou care pregăteşte scrisori şi transmite binecuvântări persoanelor aflate în nevoie. Munca lor smerită, a spus el, este „un mijloc de răspândire a binecuvântărilor”, este „calea lui Dumnezeu Însuşi, care în Isus îngăduie să împărtăşească condiţia noastră umană şi astfel ne dă binecuvântarea Sa”. În încheiere, Sfântul Părinte i-a încurajat pe membrii Curiei Romane să îmbrăţişeze smerenia şi să trăiască precum nişte adevăraţi „artizani ai binecuvântării” în lume, prin a nu vorbi de rău pe alţii: „Nu putem scrie binecuvântări şi apoi să vorbim de rău despre fratele sau sora noastră”, a spus el. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 264, Ultimul acces: 2026-11-12 21:05:49
|
Timp total: 0.14s...
[]:1