A apărut Molitfelnicul preoţilor de caritate[2024-12-18]de Diandra DavidTipografia Cărţilor Bisericeşti anunţă apariţia Molitfelnicului preoţilor de caritate. Cartea de cult se adresează îndeosebi clericilor de caritate ai Patriarhiei Române, dar şi preoţilor slujitori ai celor aflaţi în suferinţă. Volumul a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Ediţia de faţă se adresează tuturor clericilor din instituţiile de sănătate şi se remarcă printr-o structură organizată, clară, oferindu-le preoţilor un text liturgic folosit în pastoraţia specifică preotului de caritate. Îmbogăţirea conţinutului de rugăciuni şi rânduieli De asemenea, conţinutul de rugăciuni şi rânduieli este mai dezvoltat decât în ediţiile anterioare şi totodată mai uşor de folosit. Formatul susţine solemnitatea slujirii sfinţitoare. Elementul de noutate al acestei ediţii constă în publicarea unor rânduieli şi rugăciuni, regăsite în cultul altor Biserici Ortodoxe surori: rugăciuni pentru binecuvântarea unei secţii de cardiologie, de pediatrie, de neurologie, de psihiatrie, de oftalmologie, de stomatologie, de O.R.L. etc. Un alt element de noutate îl constituie seria de rânduieli pe care preotul de caritate le poate oficia în afara paraclisului. De pildă: rânduiala de rugăciune pentru cel bolnav şi rânduiala pentru sfinţirea unei plăci comemorative. Publicarea ediţiei Molitfelnicului are loc în contextul proclamării anului 2024 drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, respectiv Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro şi prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 277, Ultimul acces: 2026-11-13 02:18:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1