ÎPS Kovács Gergely salută noul pas din cauza de beatificare a predecesorului său[2024-12-18]foto: Gyulafehérvári Római Katolikus ÉrsekségÎn 1938, de Crăciun, Arhidieceza de Alba Iulia a primit un dar mare: pe 24 decembrie 1938, Papa Pius al XI-lea l-a numit pe Márton Áron, Episcop diecezan de Alba Iulia. După 86 de ani, sub o altă formă, Arhidieceza noastră primeşte din nou un dar de Crăciun în persoana Episcopului Áron. După ce comisia formată din Cardinali şi Episcopi ai Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor a luat o decizie pozitivă, iar prefectul Dicasterului a prezentat cazul Sfântului Părinte, astăzi, 18 decembrie, Papa Francisc a autorizat publicarea decretului care recunoaşte că Episcopul Márton Áron a practicat virtuţile în mod eroic. Începând de astăzi, Episcopul nostru Márton Áron nu mai poartă titlul de „Servul lui Dumnezeu”, ci cel de „Venerabil”. Astfel, începe a doua etapă a procesului, în cadrul căreia trebuie să prezentăm Sfântului Scaun un miracol care a avut loc prin mijlocirea Episcopului nostru Áron. Mulţumiri din inimă Papei Francisc şi tuturor celor care, începând cu primele zile ale anului 1990, când a fost iniţiat procesul de canonizare al Episcopului Márton Áron, au contribuit în orice fel la progresul acestei cauze, în mod special doamnei dr. Cristiana Marinelli, postulatoare. Să ne rugăm venerabilului nostru Episcop Márton Áron şi să cerem ca, prin mijlocirea sa, să aibă loc un miracol, care să permită beatificarea sa cât mai curând posibil. (Dr. Kovács Gergely, Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2026-11-14 04:52:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1