Eroii din 1989, pomeniţi la Memorialul Revoluţiei din Timişoara înaintea unui simpozion dedicat acestui eveniment istoric[2024-12-17]de Ştefana TotorceaMemorialul Revoluţiei din Timişoara a găzduit luni simpozionul „Zilele revoluţionare din decembrie 1989 în Banat”. Evenimentul a fost moderat de prof. Lucian Ionică, vicepreşedintele instituţiei, şi precedat de o slujbă de pomenire pentru eroii Revoluţiei anticomuniste din 1989. Slujba a fost oficiată de Părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, şi Părintele Radu Reja, preot pensionar şi participant la Revoluţia din 1989, care a început la Timişoara, în 16 decembrie. Simpozionul a adus în atenţie informaţii inedite despre acest eveniment istoric. Unii participanţi au relatat experienţa pe care au avut-o în zilele din decembrie 1989, care prevesteau căderea unui regim ateu şi speranţa unei vieţi în libertate. „Au fost abordate aspecte despre modul în care a început revoluţia nu doar în Timişoara, ci de data aceasta în Banatul de Munte şi în Banatul de Câmpie, în oraşele din întregul Banat şi, de asemenea, în localităţile rurale, cum au fost, de pildă, la Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Buziaş, Biled etc., cum s-au raportat înaintaşii noştri din acele zile fierbinţi la ceea ce se întâmpla aici, la Timişoara”, a precizat Părintele Ionel Popescu, citat de site-ul eparhial. „Chiar dacă erau în mediu rural de pildă, oamenii ştiau de ceea ce se întâmplă la Timişoara. Cum? Prin faptul că unii erau navetişti. De asemenea, pe cale telefonică, pe calea undelor, informaţii pe care unii dintre ei le-au primit şi prin Radio Europa Liberă.” „În felul acesta a existat o mobilizare demnă de apreciat la Buziaş, la Lugoj, la Arad, la Caransebeş, la Reşiţa, în sate din jurul Timişoarei. Nu sunt puţini cei care, însoţiţi de preoţi, au venit şi au participat la manifestaţiile de protest organizate la Timişoara înainte de căderea regimului Ceauşescu”, a mai precizat vicarul eparhial. Ce este Memorialul Revoluţiei din Timişoara Lucrările simpozionului vor fi publicate în volum de Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara. Aceasta s-a constituit în 26 aprilie 1990, având ca scop statutar omagierea eroilor – martiri din timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi tezaurizarea imaginilor, documentelor şi mărturiilor despre revoluţia din Timişoara. Prin Legea nr. 46/2000, asociaţia a primit statutul de „Ansamblu de Interes Naţional”, ceea ce a dus la înfiinţarea Centrului Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia Română din 1989. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 301, Ultimul acces: 2026-11-12 16:57:09
|
Timp total: 0.05s...
[]:1