Părinţii Mănăstirii Putna s-au rugat la mormântul Episcopului vicar Gherasim Putneanul, fost stareţ al obştii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Părinţii Mănăstirii Putna s-au rugat la mormântul Episcopului vicar Gherasim Putneanul, fost stareţ al obştii

[2024-12-17]
de Ştefana Totorcea

Părinţii Mănăstirii Putna, în frunte cu Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul lor, au oficiat duminică un Parastas la mormântul Preasfinţitului Părinte Gherasim Putneanul de la Mănăstirea Cămârzani.
Rugăciunea a fost prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la naşterea ierarhului care a fost timp de 15 ani stareţ al Putnei, precum şi a 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.
„Parastasul săvârşit la mormântul său din cimitirul Mănăstirii Cămârzani, ctitoria sa, a fost atât o slujbă de rugăciune către Preabunul Dumnezeu, cât şi o binecuvântare pe care noi, toţi cei prezenţi, am primit-o de la el”, au transmis într-un comunicat părinţii din obştea Putnei.
Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, şi părinţii din obşte au oficiat un Parastas duminică, 15 decembrie 2024, la mormântul Episcopului vicar Gherasim Cucoşel, fost stareţ al Putnei. Foto: Mănăstirea Putna
„Un semn concret al acestei binecuvântări şi al faptului că Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul a plăcut lui Dumnezeu a fost cântecul păsărelelor al căror ciripit ne-a acompaniat la finalul slujbei, când i-am cântat: Veşnică pomenire!”
„Pentru cel care se pregăteşte de înviere, mormântul nu este un loc rece şi întunecos sau un capăt fără sens al vieţii de pe pământ, ci o odihnă binevenită a trupului şi mediu de manifestare şi transmitere a stării duhovniceşti pe care a dobândit-o sufletul”, mai transmit părinţii putneni pe site-ul mănăstirii.
„Răbdând cu mult curaj şi credinţă boala care i-a ros trupul în ultimii ani şi slujind Domnului cu toată inima întreaga viaţă, sufletul său s-a înnobilat cu lumina harului, după cum dau mărturie şi ultimele înregistrări cu Preasfinţia Sa. Lumina, pacea şi toată binecuvântarea pe care le-a primit de la Dumnezeu ni le-a împărtăşit şi nouă, celor care ne-am strâns în jurul său.”
Episcopul vicar Gherasim (Cucoşel) Putneanul (1924-2004) este înmormântat la Mănăstirea Cămârzani, jud. Suceava, pe care a ctitorit-o. Foto: Mănăstirea Putna
„Acestea le oferă şi altora, care vin cu dor la mormântul său pentru a-i aprinde o lumânare, pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru el şi chiar pentru a-i cere rugăciunile în nevoile şi necazurile personale. Veşnică să-i fie pomenirea şi să avem parte de rugăciunile sale!” se mai afirmă în comunicat.
Scurtă biografie
Stăreţia Părintelui Gherasim Cucoşel (1962–1977), care avea să devină ulterior, în 1992, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost una providenţială, venită după 15 ani de instabilitate, în care la conducerea mănăstirii au fost 10 stareţi.
A fost chemat ulterior la slujirea arhierească în calitate de Episcop vicar la Arad, Buzău şi, în final la Suceava – cu numele de „Putneanul”, devenind un adevărat „bunic al Bucovinei”.
A trecut la Domnul în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie 2004. Un jurnal al ierarhului din perioada 1966 – 2004 a fost publicat la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 356, Ultimul acces: 2026-11-13 03:58:21