Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a vestit Naşterea Domnului la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a vestit Naşterea Domnului la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin

[2024-12-17]
de Andrei Ursulean

Grupul coral „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut luni un concert de colinde în capela penitenciarului din Drobeta-Turnu Severin.
Acţiunea a fost organizată de unităţile de detenţie din judeţul Mehedinţi şi sectorul Social-Filantropic al Eparhiei.
De asemenea, manifestarea a fost înregistrată în aşa fel încât toţi deţinuţii să poată asculta şi viziona momentul artistic prin intermediul circuitului intern de Radio-TV al penitenciarului.
Grupul coral, aflat sub conducerea pr. Iulian Pruiu, a interpretat un repertoriu de colinde bizantine, armonizate şi populare.
Cu această ocazie, pr. capelan Cătălin Vasile Gherghinescu a mulţumit dirijorului şi membrilor corului pentru gestul lor de a adresa un mesaj duhovnicesc celor privaţi de libertate.
La finalul evenimentului, câţiva dintre deţinuţi au împărtăşit bucuria cu care au primit programul de colinde.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-11-13 00:43:07