Coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor: Suntem acolo unde este prezentă suferinţa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor: Suntem acolo unde este prezentă suferinţa

[2024-12-16]
de Ştefana Totorcea

Părintele Alin Nica, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, a explicat rolul acestora la Radio România Cultural: „Practic, noi suntem acolo unde este prezentă suferinţa, fie într-o formă fizică, fie într-o formă sufletească”, a spus clericul.
El a vorbit, la invitaţia Danielei Rei Vişan, realizatoarea emisiunii REConCHILLiant, despre activitatea preoţilor de caritate în general şi în special în acest an, desemnat de Patriarhia Română ca Anul pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor.
„Preoţii în general acordă sprijin, suport sufletesc celor care se află în suferinţă nu doar în spitale, ci şi în parohii. Dar, pentru că eu sunt preot de caritate, ne vom opri atenţia asupra acestor realităţi din zona aceasta de pastoraţie”, a spus Părintele Alin Nica.
Suferinţa pacienţilor copii, cel mai greu de abordat
„Consider că zona oncologică pediatrică este o zonă foarte sensibilă, pentru că e foarte greu să asiguri asistenţa religioasă fie copiilor, fie familiei copiilor care de la vârste foarte mici suferă de boli din acestea foarte, foarte grele. Şi psihiatria pediatrică am putea spune că este o zonă foarte greu de gestionat din punct de vedere al preotului de caritate”, a continuat clericul.
„E nevoie de o foarte mare delicateţe a preotului, care trebuie să pună în lucrare nu neapărat priceperea lui, pe care sigur că a dobândit-o prin studiile pe care le-a urmat, cât mai ales lucrarea lui Dumnezeu, pentru că preotul este mâna lui Hristos în lume. Prin preot se arată iubirea lui Dumnezeu într-o formă concretă celor care se află în suferinţă.”
„Iar prezenţa preoţilor în aceste centre şi spitale, în centrele de îngrijire, arată că Dumnezeu nu i-a uitat, nu uită pe nimeni şi trimite slujitori pentru a aduce alinare şi ajutor sufletesc şi trupesc acolo unde se poate, în situaţiile acestea de suferinţă extremă”, a adăugat Părintele Alin Nica.
Atitudinea faţă de suferinţă
Preotul a amintit una din întrebările care apar frecvent în momentul în care oamenii sau cei dragi ai lor se îmbolnăvesc, mai ales de o boală gravă: De ce eu? / De ce copilul meu?
„Nu trebuie să căutăm neapărat un răspuns concret, exact, la această întrebare, ci mai degrabă trebuie să asumăm situaţia ca atare şi să găsim un sens în ea”, a spus Părintele Alin Nica.
Coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor a precizat că, mai degrabă, întrebarea ar trebui să fie: Ce trebuie să învăţ eu şi ce folos îmi aduce mie în perspectiva desăvârşirii şi a mântuirii sufletului?
„Deci, în principiu, nu ne întrebăm: De ce mi s-a întâmplat mie acum? Ci: Pentru ce şi cu ce scop şi ce trebuie să fac eu în situaţia aşa? Cum abordez suferinţa? Cum trec prin ea? Trebuie să fim sinceri: nu putem trece doar prin puterile noastre. Pentru că, în plan uman, noi suntem covârşiţi, efectiv, suntem sfâşiaţi.”
Hristos este cu noi în suferinţă
„Prin aceste situaţii pe care le cunoaştem şi le-am văzut, am învăţat că ajutorul vine de la Dumnezeu şi se poate manifesta mai ales prin faptul că ne întăreşte să putem suporta suferinţa”, a subliniat preotul.
„Noi nu o putem duce de unii singuri, dar, dacă avem această înţelegere că Hristos este cu noi în suferinţă şi aşa învaţă Biserica: în suferinţă nu suntem singuri, ci suferinţa este dusă şi purtată împreună cu Hristos, care S-a răstignit şi a înviat pentru ca să restaureze firea umană căzută.”
Părintele Alin Nica a mai vorbit cu realizatoarea despre puterea credinţei, noile tehnologii şi relaţia cu pacienţii spitalului în care lucrează, „Spitalul Clinic «Dr. Ion Cantancuzino»”.
În Arhiepiscopia Bucureştilor sunt 63 de preoţi care slujesc în capele şi paraclise de pe lângă spitale, centre de îngrijirea copiilor (inclusiv direcţii DGASPC) şi centre pentru îngrijirea bătrânilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 286, Ultimul acces: 2026-11-13 00:15:23