Seminarul „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava şi-a sărbătorit ocrotitorul printr-o expoziţie de icoane[2024-12-16]de Alexandru BobocSeminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava şi-a sărbătorit vineri ocrotitorul spiritual prin rugăciune şi o expoziţie de icoane dedicată marelui cărturar. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul şcolii de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. „Întăriţi-vă în convingerea că, da, sunteţi aleşi ai lui Dumnezeu, sunteţi sfinţi pe cale de sfinţenie şi preaiubiţi ai lui Dumnezeu. Faceţi loc cuvântului să locuiască întru voi, că dacă este spaţiu plin, ocupat, nu are unde să locuiască”, i-a îndemnat ierarhul pe elevii seminarişti. În continuare a fost prezentată expoziţia de icoane pe sticlă dedicată Mitropolitului Dosoftei şi coordonată de profesoara Livia Ţebrean. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a premiat pe elevii care au expus lucrările în incinta seminarului, participanţi la proiectul interjudeţean Reflexii de Lumină – Icoana pe sticlă. Totodată, a fost lansat primul număr al Revistei „Condeiul Şcolarului”, material realizat de către elevi din ciclurile primar şi gimnazial, supliment al Revistei „Tinere, ţie îţi zic” a seminarului. La sărbătoarea şcolii au participat profesorii seminarului, cei aproximativ 600 de elevi, invitaţi şi clerici de la Centrul Eparhial. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei Sfântul ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. A studiat la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, apoi la Şcoala Frăţiei Ortodoxe din Liov, unde a urmat studii umaniste şi de limbi. Cunoştea limbile elenă, latină, slavonă şi polonă. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Probota în anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. În anul 1658 a devenit Episcop de Huşi, iar în 1671 a fost ales Mitropolit al Moldovei. Ca mitropolit, a revizuit traducerea Vechiului Testament a spătarului Nicolae Milescu, text introdus ulterior în Biblia de la Bucureşti (1688). Din cauza instabilităţii politice şi a tensiunilor cu Polonia a fost retras din scaunul mitropolitan în 1673, până în 1675. A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi a contribuit semnificativ la formarea limbii literare româneşti. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în iulie 2005, având ca dată de cinstire ziua trecerii la cele veşnice, 13 decembrie. Anul acesta s-au împlinit 400 de ani de la naşterea Mitropolitului Dosoftei, ocazie cu care au fost organizate zeci de evenimente culturale în cinstea marelui cărturar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 275, Ultimul acces: 2026-11-13 00:29:25
|
Timp total: 0.05s...
[]:1