Din Înaltul Cer: Corul de copii „Symbol – Jean Lupu” a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Din Înaltul Cer: Corul de copii „Symbol – Jean Lupu” a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român

[2024-12-14]
de Alexandru Boboc

Corul de copii şi tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române a susţinut sâmbătă un concert de colinde, intitulat „Din Înaltul Cer”, la Ateneul Român.
Corul, dirijat de conf. Luminiţa Guţanu Stoian, a interpretat colinde româneşti în variantă originală, aranjamente pentru cor pe voci egale, dar şi piese în premieră absolută.
Invitaţi speciali ai evenimentului au fost cântăreaţa pop Nico, soprana Andreea Bucur, tenorul Ciprian Mardare, flautista Ilinca Chiriţă şi harpista Miruna Vidican.
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Felicitări
La finalul concertului, Preasfinţia Sa acordat un interviu reporterilor Centrului de presă Basilica, în cadrul căruia a felicitat corul „pentru efortul constant de a promova valorile autentice şi profunde ale neamului românesc, tradiţiile frumoase şi sfinte”.
„Într-adevăr, ca noi, ca românii, nu colindă nimeni, pentru că toate colindele româneşti, autentice, sunt cântece străbune şi sunt la fel de vechi pe cât de veche este credinţa acestui popor şi dragostea lui pentru pruncul Iisus Hristos şi pentru Maica Domnului”, a declarat ierarhul.
„Colindele transmit, prin încărcătura lor spirituală, adevăruri profunde spuse în cuvinte simple. Ele ne învaţă că Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea Pruncului Iisus, Care S-a născut în ieslea din Betleem, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, aşa cum mărturisim în Crez”.
„Cine cântă mereu şi se roagă mereu rămâne pururea tânăr, pentru că muzica şi rugăciunea poartă parfumul eternităţii! Aceşti copii şi tineri, sunt semne de mare speranţă pentru viitorul poporului român”, a subliniat Preasfinţia Sa.
„Felicităm corul Symbol al Patriarhiei Române, care are atât de multe voci îngereşti şi ne rugăm Domnului Hristos să-i dăruiască ani mulţi şi binecuvântaţi, plini de lumina şi bucuria îngerilor din ceruri, care laudă neîncetat pe Dumnezeu!”.
Corul „Symbol – Jean Lupu”
Înfiinţat în data de 18 septembrie 1990 de Arhid. prof. Jean Lupu şi condus în prezent de Conf. Luminiţa Guţanu Stoian, corul a reprezentat România la numeroase festivaluri şi concursuri internaţionale de profil.
Symbol este primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16 decembrie 1990), având zeci de premii naţionale şi internaţionale. De asemenea este primul cor de copii şi singurul care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.
Repertoriul Corului Symbol cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală, colinde şi altele.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 276, Ultimul acces: 2026-11-13 03:08:08